Harta site-ului
Ajutor
Un nou post de salvatori şi pompieri în Coşniţa
Un nou post de salvatori şi pompieri în Coşniţa

Astăzi, va fi inaugurat un nou Post de salvatori şi pompieri în localitatea Coşniţa, raionul Dubăsari. Evenimentul este organizat la iniţiativa Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI în comun cu Consiliul raional Dubăsari. Respectivul post va avea angajate 8 persoane civile din localitate, care vor exercita funcţia de salvator şi pompier şi vor fi primii care vor interveni în caz de situaţii excepţionale. Acţiunile de intervenţie ale postului respectiv, va avea raza de intervenţie de 10-12 km, putînd interveni pe lînga Coşniţa, şi în localităţile Pohrebea, Pîrîta şi Doroţcaia. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale susţine realizarea acestei acţiuni, prin detaşarea unei autospeciale de intervenţie la incendii, care va completa baza tehnico-materială a postului, iar intervenţiile în situaţii de urgenţă vor deveni mai eficiente. 

Postul de salvatori şi pompieri din s. Coşniţa a fost instituit la iniţiativa Preşedintelui raionului, dl Grigore Policinschi, prin dispoziţia nr. 56/1-n din 04.04. 2012 "Cu privire la instituirea serviciului de pompieri şi salvatori în cadrul Consiliului raional Dubăsari" şi decizia Consiliului raional, în scopul prevenirii şi stingerii incendiilor, salvării vieţilor omeneşti şi bunurilor materiale de la incendii şi alte situaţii excepţionale pe platoul Coşniţa. Postul şi-a inceput activitatea pe 6 aprilie curent şi cheltuielile legate de organizarea, întreţinerea şi înzestrarea postului fiind acoperite de Consiliul raional Dubăsari. 

Programul Naţional de Consolidare al Serviciului Salvatori şi Pompieri în localităţile rurale ale Republicii Molodova pentru perioada anilor 2012 – 2016, este punctul de pornire, în baza căreia autorităţile publice din diverse localităţi pot contribui la crearea posturilor de salvatori şi pompieri necesare populaţiei din sate, micşorînd timpul de răspuns la apelurile cetăţenilor şi reducerea victimelor. 

Evenimentul de astăzi va începe la orele 16.00, în localitatea Coşniţa, Consiliul raional Dubăsari.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
X9mEYfKcyTa
2017-06-22 02:30:18
Yeah! On a flashé sur la même jupe ! Moi qui suis suprr-couete sur patte, je me disais que les jupes longues feraient trop robes de mariée. Finalement celle-ci est vraiment superbe, trop agréable à porter, la couleur et la matière sont superbes. Bref, très jolie tenue, tes chaussures sont divines! Bisous Aurélie.
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Un nou post de salvatori şi pompieri în Coşniţa - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta