Harta site-ului
Ajutor
Un nou apel de propuneri în cadrul Programului de Susținere a Măsurilor de Promovare a Încrederi
Un nou apel de propuneri în cadrul Programului de Susținere a Măsurilor de Promovare a Încrederi

Programul "Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Programul are ca scop sporirea gradului de încredere dintre Chişinău şi Tiraspol, prin intermediul unor proiecte socio – economice, cu implicarea și participarea activă a comunităților şi a organizaţiilor societăţii civile.

Pentru a atinge acest obiectiv, Programul "Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” a inițiat Programul de Granturi, care va susține inițiative ce se vor derula în perioada iunie 2012 – mai 2013.

În cadrul acestui Program de Granturi vor fi selectate proiecte într-un șir de domenii tematice. Proiectele vor fi selectate in conformitate cu două linii de finanțare: granturi pentru organizații cu experiență (granturi de pînă la 100,000 USD) în domeniile propuse pentru finanțare: mass-media, activități de cercetare și analiză comune, promovarea valorilor democratice; linie de finanțare pentru granturi mici (pînă la 25,000 USD) în domeniile participării comunitare, drepturilor omului, acces la servicii sociale și protecția mediului înconjurător.

Condiţiile de participare la GP-2012 sunt specificate în Ghidul solicitantului de finanţare.

Pentru a descărca documentele aferente programului dat accesaţi următoarele link-uri:

Anunţ de lansare

Ghidul solicitantului

Cerere de finanţare

Planul calendaristic

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la nr. (022) 839 866 sau prin e-mail, la adresa olga.vasiliev@undp.org


Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Un nou apel de propuneri în cadrul Programului de Susținere a Măsurilor de Promovare a Încrederi - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta