Harta site-ului
Ajutor
Un arbore pentru dăinuirea noastră
Un arbore pentru dăinuirea noastră

    În scopul asigurării desfăşurării eficiente a acţiunilor de plantare a arborilor şi arbuştilor, de amenajare a fîşiilor şi pasajelor din preajma drumurilor, organizate în cadrul Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, la data de 15 noiembrie 2014 pe întreg teritoriul ţării, inclusiv şi în raionul Dubăsari vor avea loc  lucrări de înverzire.
    În acest context, Agenţia „Moldsilva” a oferit  material săditor pentru raionul Dubăsari  în număr de aproximativ  1500 de unităţi, valoarea acestuia  constituind aproximativ 19 mii lei din Fondul ecologic.
    Astfel pentru primăria Coşniţa au fost repartizaţi 107 arbori, primăria Corjova 30
arbori, primăria Cocieri 105 arbori , primăria Molovata Nouă 110 arbori, primăria Doroţcaia 103 arbori, primăria Holercani 129 arbori, primăria Marcăuţi 70 arbori, primăria Molovata 127 arbori, primăria Oxentea 125 arbori, primăria Pîrîta 130 arbori, primăria Ustia 130 arbori. Materialul săditor a fost repartizat la solicitarea administraţiilor publice locale de nivelul I unde şi urmează a fi plantaţi. 

   Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.27 din 13 februarie 1995. 
 

Alexandra VATAV,
specialist principal SASP

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Un arbore pentru dăinuirea noastră - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta