Harta site-ului
Ajutor
Tradiţii şi obiceiuri de Sărbătoarea Crăciunului
Tradiţii şi obiceiuri de Sărbătoarea Crăciunului

În Moldova sărbătorile calendaristice creștine se sărbătoresc în majoritatea lor pe stil vechi (calendarul Iulian, introdus de împăratul roman Iulius Cezar la 1 ianuarie, anul 46 î.Hr.). Stilul nou, după care sărbătoresc aceste sărbători popoarele europene, a fost introdus din porunca papei Grigore al XIII-lea în 1582.

Crăciunul (25 decembrie– stil nou, 7 ianuarie– stil vechi) – este una din principalele sărbători domnești, care are și un important strat precreștin. Deoarece Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Iisus primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 7 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu. Astfel Crăciunul a însemnat începutul culturii creştineşti.

Sărbătoarea Nașterii Domnului a căpătat o popularitate deosebită, mai ales în Evul Mediu dezvoltat, odată cu răspîndirea creștinismului în toată Europa și nu numai. Asupra istoriei sărbătorii în cauză varsă lumină și denumirea ei – Crăciun. Sînt cunoscute multe explicații ale termenului Crăciun. Dintre toate mai convingătoare pare a fi cea care vine din străvechea moldovenească „creare”, ce înseamnă „naștere”.

În multe localități de la noi, Crăciunul se sărbătorește pe  stil vechi, însă în ultimul timp împreună cu răspîndirea şi influenţa tradiţiilor din Vest, moldovenii au început să sărbătorească această sărbătoare şi pe stil nou, ghidîndu-se de principiul „sărbătorile adevărate nicidecum nu pot fi puţine”. Sărbătoarea Crăciunului este precedată de o perioadă de post, așa-numitul Post al Crăciunului. Postul durează şase săptămîni, 15 noiembrie − 24 decembrie pentru cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou şi 24 noiembrie − 7 ianuarie pentru cei care sărbătoresc pe stil vechi, în timpul căruia este interzisă consumarea produselor din carne, ouă şi lapte. În acest post, creștinii ortodocşi consumă bucate tradiționale.

Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. Copii merg cu colindul și cu Steaua, se vestește Nașterea Mîntuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții satului cu icoana Nașterii Domnului, binecuvîntîndu-se casele, gospodăriile și creștinii. Colindele de iarnă sînt texte rituale cîntate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Evocînd momentul cînd, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, cetele de copii, purtînd cu ei o stea în centrul căreia e plasată icoana cu chipul pruncului Isus își încep majoritatea colindelor cu„Steaua sus răsare”. Farmecul melodiilor şi textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generaţii îi revine sacrul rol de a duce mai departe acest inestimabil tezaur popular.

Merită atenție obiceiul gospodinelor, ce ține de pregătirea bucatelor și colacilor pentru colindători. Coacerea colacilor de ritual impune anumite canoane pentru femeia gospodină. Potrivit tradiției din primul aluat se face un colac special, numit „Crăciun” sau „Crăciunel” în formă de cifra opt neîncheiată. Crăciuneii se pun la icoană și se păstrează pînă primăvara, urmînd să fie împărțiți la vite pentru a fi sănătoase.

Înainte de Ajun se sărbătorește Ignatul – ziua cînd în familiile de la țară se taie porcul, din care sînt preparate bucatele de Crăciun. În culturile străvechi, porcul era considerat un animal sacru pe care îl jertfeau în onorarea zeilor, primăvara, cînd începea anul agricol, anul în general. 

În ziua de Ajun se prepară un anumit număr de bucate de post, din acele cereale, legume și fructe, care se cultivă peste an, pentru a rodi din belșug. Masa din prima zi de Crăciun este mult mai bogată. Moldovenii se străduiesc ca pe masa de sărbătoare să nu lipsească bucatele preparate din carne de porc, ceea ce simbolizează dorinţa de a avea un trai îmbelşugat.

Pentru fiecare dintre noi, Craciunul reprezintă un moment deosebit. Este o sărbătoare care ne adună la casa părintească, lîngă cei dragi. În aceste momente privim viaţa altfel, îi vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, ne deschidem sufletul mai uşor.

Victoria Moşneaga,

şef Biblioteca Publică Raională Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Tradiţii şi obiceiuri de Sărbătoarea Crăciunului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta