Harta site-ului
Ajutor
Tradițiile creștine de Bobotează se promovează și anul acesta în raionul Dubăsari
Tradițiile creștine de Bobotează se promovează și anul acesta în raionul Dubăsari

Data de 19 ianuarie, pentru creştinii ortodocşi este una semnificativă, este ziua când se sărbătoreşte Botezul Domnului sau Boboteaza cum i se mai spune în popor. Este ziua în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost botezat de Ioan în apele Iordanului la vârsta de 30 de ani. Cu prilejul acestei sărbători, care mai semnifică şi încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă, în toate bisericile din raion, au fost oficiate, timp de trei zile, începând cu 18 ianuarie, slujbe de sfinţire a apei-agheasmei, care potrivit povestirilor are puteri miraculoase. Preoții recomandă credincioșilor să păstreze agheasma într-un loc ascuns și să guste din ea pe nemâncate, în zilele de post sau cu ocazia sărbătorilor mari. Agheazma este împărţită tuturor celor prezenţi pentru a fi luată acasă de a sfinţi prin casă, întreaga gospodărie, câmpurile de pe lângă aceasta, păsări, animale. Odată cu finisarea slujbei de sfinţire a apei, vânătorii, conform tradiţiei, împuşcă peste ape pentru a alunga duhurile necurate. După sfinţirea apelor, preoţii merg pe la casele creştinilor, pentru aduce apa sfântă. Tradiţional în satul Molovata, enoriașii au mers la Nistru pentru a se scufunda de trei ori în apa rece după cum susţine tradiţia. Alături de creştini, care au urmat întocmai acest ritual, a fost şi preşedintele raionului Dubăsari, dl Grigore Policinschi și Vicepreședintele dl Valeriu Sandul. Acest ritual, din spusele celor prezenţi, are puterea de a-i curăţa de păcate şi de a-i încărca cu sănătate. Curajoşii, după ,,baia rece”, s-au încălzit cu câte un păhar de vin fiert şi bucate fierbinţi pregătite de către gospodinele din s. Molovata. Anul acesta sărbătoarea a fost organizată de Primăria satului Molovata și pensiunea Fata Morgana.
 
Secția Informare, transparență
 și relații cu publicul

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Merziuz
2020-11-14 08:08:00
EBrURq http://pills2sale.com/ viagra online
Lamar
2020-11-16 02:38:26
Free medical insurance tupperware fridge mates guide
The federal Department of Health and Human Services gave the state $2.7 million to aid "navigators" to help people enroll. An additional $4.2 million went to 40 community health centers to help them reach and enroll uninsured people. That compares with $24 million that the much smaller state of Maryland got from the federal government for its navigator program to use for outreach and enrollment in its state-run exchange.
Wilford
2020-11-16 02:39:02
Where are you calling from? nexium vs generic esomeprazole reviews Researchers had 100 students pair off to ask each other questions over a computer program specially created for the study. When participants lied (students were told to not tell the truth 50 percent of the time) they edited their responses more and took 10 percent longer to craft their messages.
Clint
2020-11-17 08:06:45
Hold the line, please strepsils lidocaine spray notice It’s an ongoing debate – is Boxing healthy, recovering or slowly dying? Outside of this equation, there is the Floyd Mayweather bubble, which is all about setting PPV records for his fights, with his Canelo Alvarez bout, nicknamed “the one”, possibly becoming the most watched Pay-Per-View fight in history.
Chance
2020-11-17 08:06:47
Three years fungicure antifungal liquid reviews Patrick Markee has said that any real attempt to take on these problems will involve the restoration of Section 8 and public-housing priority, creating a new rent-subsidy program, passing living-wage laws, and building more low-income and rent-supported housing. Given the un-success of Bloomberg’s homelessness policies, and the comparative authority the C.F.H. has gained thereby, its suggestions are likely to be more listened to. Joe Lhota, the Republican mayoral candidate, wants to amend Article XVII so that it limits the right to shelter to New York residents only; according to D.H.S. statistics, twenty-three per cent of shelter residents listed their previous dwelling as an out-of-state address.
Terence
2020-11-17 08:06:48
Could you tell me my balance, please? tinidazole norfloxacin * Net Holdings Management LLC, the pipeline company partlyowned by ArcLight Capital Partners LLC, is exploring selling allor parts of itself to raise capital to finish a pipeline,Bloomberg reported people with knowledge of the matter assaying. ()
Freddy
2020-11-17 08:06:54
I'm training to be an engineer fluconazole cream price "The hotel is no longer functioning as a business. The staff is starting to leave. They have closed the front desk, switched off the computers," he said. "All they have done is caused panic by saying they are going to start rationing, turn off power and cut water."
Ian
2020-11-17 08:06:56
I work for myself caravans sited in spain for sale malaga area The Dow Jones Industrial Average rose 13.37 points,or 0.09 percent, to end at 15,555.61. The Standard & Poor's 500Index added 4.31 points, or 0.26 percent, to 1,690.25.The Nasdaq Composite Index gained 25.59 points, or 0.71percent, to close at 3,605.19.
Salvador
2020-11-17 08:54:13
A company car alpha jym supplement Kids’ meals comprised less than half of one percent of sales, as restaurants sold an average of four to five children’s meals per day, according to Rob Poetsch, a spokesman for Taco Bell. Poetsch denied that the decision was influenced by children’s health advocates.
Carmen
2020-11-17 08:54:23
Do you know the number for ? erythromycin ophthalmic ointment generic name LONDON/WINNIPEG, Canada, July 31 (Reuters) - Miner BHPBilliton's new boss is facing his biggest test to date,weighing the fate of a $14 billion Canadian potash project justas the collapse of a dominant potash cartel puts more pressureon already weak prices.
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Tradițiile creștine de Bobotează se promovează și anul acesta în raionul Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta