Harta site-ului
Ajutor
,,Tineri Abilitați”
,,Tineri Abilitați”

În perioada de 7-8 mai curent, în incinta Centrului raional de odihnă pentru copii și tineret ,,Prietenia” din com. Coșnița s-a desfășurat Școala Tînărului Conducător, ediția a XI cu genericul ,,Tineri Abilitați”. În cadrul acestei școli tinerii cu vîrsta cuprinsă între 16-30 ani, din localitățile raionului, au avut posibilitatea să se familiarizeze cu forma de organizare administrativă a Republicii Moldova, cu rolul și activitățile desfășurate de organizațiile obștești, a fost promovată implicarea activă a tinerilor la viața publică precum și să stabilească și să dezvolte relații de prietenie și colaborare între tinerii din diferite comunități. 
Acest eveniment a fost organizat de către Consiliul raional Dubăsari și Asociația Obștească Indigo, ca parteneri avînd ONG-rile ,,Societatea pentru educație ,,Malopolska” Polonia și ,,Tinerii din stînga Nistrului”.
La sesiune au luat parte 102 tineri din localitățile Cocieri, Coșnița, Molovata, Oxentea, Doroțcaia, Roghi, Molovata-Nouă, Grigoriopol, Marcăuți, Ustia, Holercani, Pohrebea, Corjova, Dubăsari.
Oaspeți de onoare au fost președintele r-lui Dubăsari-dl Grigore POLICINSCHI, vicepreședintele r-lui Dubăsari-dna Maria Jimbei, Șefa Direcției generale învățămînt și sport-dna Larisa Brăducean, Șefa Direcției cultură și turism-dna Valentina Semionov, secretarul Consiliului raional-dl Valeriu Berzan, consilierul raional-dl Vasile Batrîncea, directorul Școlii sportive-dl Vasile Nagalisov, asistent ONG ,,Societatea pentru educație Malopolska”-dra Ana Dabija, cît și specialiștii Centrului Metodic de Tineret.
Deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a Școlii Tînărului Conducător a fost făcută de către dl președinte, Grigore POLICINSCHI, care a menționat că ,,necătînd la greutățile pe care le întîlnim astăzi încerc să promovez comunicarea, să servească drept exemplu, și să creez un parteneriat cu tinerii r-lui Dubăsari. În raion avem tineri talentați, dar și patrioți adevărați care sunt gata să se cunoască unul cu altul, căci tinerii sunt cei care promovează valorile democratice” și i-a îndemnat pe tineri ca să-și demonstreze experiența căpătată în urma sesiunii date și plecînd acasă să o transmită colegilor.
Cu un cuvînt de salut pentru tineri a venit și dna vicepreședinte, Maria Jimbei, care prin discursul său le-a sugerat tinerilor ca în urma școlii date  ,,atunci cînd veți reveni acasă  să inițiați lucruri frumoase cu tineretul din sat, să participați activ la procesul decizional în cadrul autorităților publice locale și să vă încadrați activ în viața socială, culturală și de toate zilele în localiatatea voastră. Și dumneaei a accentuat că numai prin implicarea activă a tinerilor localitatea fiecăruia poate deveni mai bună, mai interesantă. La finele discursului, dna Jimbei a felicitat tinerii și le-a urat ca fiind ,,în săptămîna luminată, să dea Domnul ca lumina și căldura sufletească să coboare deasupra caselor voastre, inimilor voastre și să vă îndrumeze doar la lucruri bune și frumoase”.
Pe durata forumului participanții au fost dispuși la o liberă comunicare, pentru a-și diversifica relațiile, și-au prezentat activitățile prin mici filmulețe cum au făcut-o tinerii de la CLT Doroțcaia și cei de pe platoul Ustia. ,,La această ediție am venit pentru a coopera cu celelalte consilii locale de tineret, pentru a le aduce exemple căci numai cu ajutorul și implicarea noastră putem avea o țară mai frumoasă și un viitor prosper, pentru a face cunoștință cum se elaborează procedeele decizionale”spune Hahlov Irina, membru CLT Doroțcaia.
În cadrul acestei ediții, tinerilor le-a fost prezentat proiectul ,,Tineri Abilitați”, manager de proiect Alexei Gafeli. Proiectul a fost realizat în power point fapt ce a stîrnit și mai mult interesul și curiozitatea tinerilor. Ca scop proiectul dat are de a iniția participarea activă a tinerilor, buna guvernare a acestora, descoperirea capacităților de liderism și dezvoltarea comunicării. Astfel ca la finele sesiunii tinerii să îndeplinească niște formulare după care vor fi înaintați cîte 2 tineri din fiecare localitate ce vor merge în Polonia pentru a participa la seminarele de instruire. 
În cadrul forumului tinerii au avut parte de 6 sesiuni pe diferite teme cum ar fi:
Administrația Publică Locală-structura și organizarea administrativ-teritorială;
Forme de organizații obștești;
Ce împiedică tinerii de a se implica în dezvoltarea comunităților;
Forme de implicare a tinerilor în viața publică;
Impactul procesului decizional asupra nivelului de trai al populației
Cunoașteți autoritatea locală-o întîlnire cu reprezentanții și conducătorii APL. Sesiunile au fost prezidate de către Sergiu Grigoriev-șef Direcția Juridică și Resurse Umane și Alexei Gafeli-șef adjunct Direcția Dezvoltare Economică, Investiții și Relații Transfrontaliere.
În cadrul sesiunilor tinerii și-au expus problemele cu care se confruntă comunitățile lor, precum și găsirea căilor de soluționare a acestora și au adus exemple de acțiuni întreprinse de ei înșiși pentru soluționarea unor probleme. La forum tinerii au mai avut ocazia sa-i cunoască de mai aproape pe conducătorii APL prezenți la forum: dl Valeriu Rusu, s. Oxentea, dl Sergiu Oprea com. Corjova, dl Serafim Bejenari s. Molovata și dl Iurie Soltan s. Pîrîta.
Tinerii demonstrînd încă o dată că sunt activi și că sunt foarte energici și gata oricînd de a se implica în orice activitate indiferent de domeniu, au organizat la finalul primei zile de desfășurare a forumului un concert unde au dansat, au recitat poezii și au cîntat. De asemenea au avut printre participanți trupa de dans ,,New Era” din com. Coșnița, fetele de la ,,Suflet deschis” din sat. Doroțcaia și ansamblul de acordeoniști ai Școlii de arte din com. Coșnița.
În a doua zi a forumului, tinerii s-au încadrat activ la desfășurarea acțiunii cultural-sportive ,,Prietenia ne face mai puternici”, comitetul organizatoric fiind format din: Directorul Școlii sportive Vasile Nagalisov, specialistul principal în domeniul tineret și sport Mihai Iavița, camaradul de luptă Vladimir Diordița. Acțiunea dată a avut ca scop popularizarea educației fizice și sportului în rîndul tinerilor, stabilirea bunelor relații între tinerii din diferite localități ale raionului și dezvoltarea multilaterală și armonizarea personalității tinerilor. Tinerii au fost organizați în echipe din cîte 6 persoane (3 fete și 3 băieți), în echipă fiind cîte 2 persoane din fiecare localitate.
Echipele și-au demonstrat aptitudinile la probele de ștafeta simplă, tragerea otgonului, joc de darts, bara fixă pentru băieți și flotări pentru fete. În urma probelor echipele învingătoare s-au clasat în felul următor: locul III ,,Racheta”, locul II ,,Maximum” și ,,Bomba” și locul I ,,Da ladna”, fiind menționate cu diplome și maiouri cu inscripția ,,Dubăsari raionul meu”.

,,Am rămas profund impresionată de prezența atât de mare a tinerilor de 16-17 ani la acest training. Am ajuns la concluzia că tinerii sunt cointeresați de schimbare spre mai bine. Am asistat la activitatea din sesiunea a 6-a în care tinerii din diferite localități din Raionul Dubăsari au prezentat fiecare câte un exemplu de un viitor website, în general ceea ce ține de designul acestuia. Am rămas foarte uimită de abilitățile tinerilor, de imaginația acestora de care au dat dovadă și inteligență. Fiecare exemplu a fost unul foarte reușit iar din prezentările lor am observat faptul că sunt foarte cointeresați în cunoașterea autorităților locale, activitățile acestora și desigur că proiectele acestora. Elevii au mai demonstrat faptul că sunt viitori lideri, conducători, mai ales prin modul de prezentare a lucrărilor lor (și în special m-au uimit tinerii din localitatea Doroțcaia). A fost foarte greu de ales învingătorul cu cel mai bun exemplu de design al websiteului astfel organizatorii au hotărît să publice toate prezentările lor. Pot să afirm că evenimentul a fost organizat la un nivel foarte înalt, bine pus la punct. cu activități foarte interesante și în același timp utile pentru tinerii care au participat la această ediție a Școlii Tînărului Conducător. Organizatorii au reușit să-i cointereseze pe tineri cu activități interesante și în același timp foarte utile.Este foarte greu să-i faci pe tineri să conștientizeze că activitatea acestora este foarte importantă pentru viitorul unei comunități, mai ales este foarte greu să-i aduci mai aproape de Autoritățile Locale, iar prin acest eveniment organizatorii au reușit cu brio să obțină acest lucru. Mi-aș dori foarte mult să fiu prezentă și la următoarele ediții a evenimentului dat, iar astfel de tineri ar trebui încurajați și susținuți mai departe prin organizarea a astfel de școli” a menționat dra Ana Dabija asistent ONG ,,Societatea pentru educație Malopolska”.

Mariana Grigorașcenco, specialist principal în domeniul tineret platoul Ustia, spune că ,,Am rămas plăcut surprinsă de buna organizare a ȘTC, de temele abordate cît și de felul după cum tinerii s-au încadrat la activitățile propuse spre realizare”. 
Într-un cuvînt toți tinerii au spus cu voce tare că ,,Tinerii Raionului Dubăsari făuresc Prezentul și Viitorul Moldovei!”

Marina Lupașco, corespondent

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

,,Tineri Abilitați” - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta