Harta site-ului
Ajutor
Tatiana Popa, vicepreşedintele CNAS cu o vizită de lucru în raionul Dubăsari
Tatiana Popa, vicepreşedintele CNAS cu o vizită de lucru în raionul Dubăsari

Pe data de 15 aprilie, în teritoriul raionului Dubăsari, cu o vizită de lucru  au fost  dna Tatiana Popa, vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale,  dna Elena Tîbîrţa, consilierul preşedintelui CNAS şi dl Mihai Zagareanu, şeful  Direcţiei Plăţi Sociale din cadrul CNAS. La şedinţă au fost prezenţi vicepreşedintele raionului, şefii secţiilor şi direcţiilor, primarii localităţilor şi locuitori ai raionului. Dna vicepreşedinte a informat despre activităţile instituţiei şi proiectele ambiţioase de viitor. În raionul Dubăsari după spusele dnei Popa avem 5, 7 mii de beneficiari de pensii conform Legii 156, înafară de beneficiarii de alocaţii lunare de stat. Pentru plata pensiilor, au fost alocate 65,5 mln lei. Astfel a anunţat despe eforturile statului de a acorda dreptul persoanelor care beneficiază de pensie conform Legii 156 nr.14 din 14.10.1988 angajate în cîmpul muncii, de-aş putea  recalcula pensia măcar odată la solicitarea personală, însă modificarea respectivă necesită o sumă mare de bani, la moment statul nu dispune de astfel de surse financiare. Analizînd situaţia actuală s-a constatat că în momentul de faţă   sunt tot mai puţine persoane apte de muncă, astfel proporţia este de 1/1 - o persoană aptă de muncă întreţine un pensionar în comparaţie cu anii precedenţi cînd două persoane apte de muncă întreţineau un pensionar. Oficialii au specificat că şi în astfel de condiţii statul  din puţinul care îl are se străduie să întreţină persoanele care beneficiază de pensii, alocaţii, ajutoare sociale conform legislaţiei în vigoare.

 Ivanov Natalia, sp. pr.SASP

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Tatiana Popa, vicepreşedintele CNAS cu o vizită de lucru în raionul Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta