Harta site-ului
Ajutor
Superstiţiile prezente în sărbătorile de iarnă
Superstiţiile prezente în sărbătorile de iarnă

-De sfîntul Andrei se obişnuieşte ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpăre setea se crede că este viitorul lor soţ.

-Un alt obicei este ca fetele nemăritate să meargă noaptea la fântână cu lumânarea de Paşte pe care o aprind şi o afundă cu ajutorul ciuturei spunând: „ Sfinte Andrei / Scoate-i chipul în faţa apei / Ca în vis să-l visez / Ca aievea să-l văz.

-Se spune că la ora 00:00 e bine să ţii în mână ceea ce îţi doreşti cel mai mult în anul ce vine: bani dacă vrei prosperitate, un pahar de băutură pentru 365 de zile de veselie, orice obiect ce ţine de locul de muncă visat, flori de vâsc dacă aspiri la marea dragoste.


-  Dacă petreci Revelionul alături de persoana iubită, trebuia neapărat ca la trecerea dintre ani să ciocniţi un pahar de şampanie, să vă sărutaţi pasional, iar femeia să poarte măcar o piesă vestimentară de culoare roşie. Aduce noroc!


-Se mai spune că la miezul nopţii este important să chiui, să râzi zgomotos, să faci gălăgie. Acest ritual va alunga spiritele rele ce vor să te urmărească în anul ce vine.

- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă de sărbători, îl ţin pe vîrful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte îşi vor găsi ursitul.

- Se spune ca Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an.

- În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. În Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.

- În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine, şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului.

- Aluatul frămîntat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.

- Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

- În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca aceşti pomi să lege rod bogat.

- În Ziua de Crăciun nu se mătură în casă, ci a doua zi, şi după ce ai măturat du gunoiul acela la pomi, că-i ajută sa fie roditori.

-Colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau pînă primăvara cînd se afumau şi se tămăiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mîncaţi de plugari în ţărînă.

- Colinda a dobîndit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcînd rodnicia cîmpurilor, sporul animalelor, domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea şi tihna bătrînilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.

-O crenguţă de măr pusă în apă, dacă înfloreşte de sfântul Vasile, prevesteşte un an roditor.

-Un alt obicei răspîndit este atingerea unui miel în ziua de Sfîntul Vasile, acest gest aducînd noroc şi bogăţie.

Alegerea vă aparţine dumneavoastră, fie că veţi ţine cont de aceste superstiţii sau pur şi simplu  nu le veţi  lua în seamă, oricum, savuraţi orice zi trăită ca pe o nouă încercare!

Secţia Cultură.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Superstiţiile prezente în sărbătorile de iarnă - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta