Harta site-ului
Ajutor
Stimaţi locuitori ai raionului Dubăsari
Stimaţi locuitori ai raionului Dubăsari

Vă invităm la Festivalul ortodox "Un trandafir, o lumânare pentru Ştefan cel Mare" dedicat Marelui Domnitor al Moldovei Ştefan cel Mare, care va avea loc duminică, 22 iulie 2018, începînd cu ora 12:00, de la Biserică şi va continua în incinta Casei de Cultură din localitatea Molovata.
Festivalul are drept scop promovarea valorilor educativ – civice, patriotice, spirituale şi religioase, istoriei neamului nostru moldovenesc. Festivalul este organizat de către Protopopiatul de Dubăsari şi Criuleni în parteneriat cu Consiliul Raional Dubăsari şi Primăria Molovata.
Participanţii evenimentului vor fi onoraţi de prezenţa Preşedintelui Republicii Moldova dl Igor DODON, conducerea raionului Dubăsari, oaspeţi şi locuitori ai raionului.
Menţionăm faptul că, în scopul sporirii interesului societății față de istoria şi cultura Moldovei, luînd în considerare necesitatea cultivării spiritului patriotic în rîndul cetățenilor și consolidării statalității Republicii Moldova, în semn de înaltă recunoștință a rolului remarcabil al lui Ștefan cel Mare și Sfînt în istoria statului moldovenesc, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 253-VIII din 02.07.2017 - Anul 2018 este declarat Anul Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Stimaţi locuitori ai raionului Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta