Harta site-ului
Ajutor
Sînt copil şi am drepturi
Sînt copil şi am drepturi

     Drepturile copilului sunt reglementate de Conveţia asupra Drepturilor copiilor adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Documentul defineşte drepturile şi principiile dezvoltării normale a unui copil.

     Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasă la părinţii naturali, în familii substitutive, în instituţii de îngrijire sau la scoală. Părinţii şi familiile, grupurile profesionale care lucrează cu copiii, dar şi orice cetăţean responsabil ar trebui să ştie de existenta acestor drepturi. Poliţiştii şi judecătorii sunt cei care au sarcina să aplice legea, dar toată lumea (în special cine lucrează cu copiii) are obligaţia să raporteze cazuri de abuz sau neglijenţă îndreptate asupra copiilor. Autorităţile publice locale şi centrale au obligaţia de a garanta şi promova drepturile copilului.

     Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor este sărbătorită anul la data de 20 octombrie, cu acest eveniment în cadrul Bibliotecii Publice Raionale a fost organizată o lecţie informativă unde a fost viziont un filmuleţ „Drepturile copiilor” realizat de UNICEF. De asemenea biblioteca a pregătit o expoziţie de carte şi cu materiale informaţionale. După vizionarea filmuleţului copii au relat mesajul transmis prin intermdiul acesetei secvenţe. De asemenea copii au evidenţial ce drepturi are fiecare copil prin intermediul exploziei solare şi le-au scris pe flip-chart. La lecţia informativă au participat 20 copii cu vâsta de 10-16 ani.

Victoria Moşneaga, 

Şef Biblioteca Publică Raională Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Sînt copil şi am drepturi - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta