Harta site-ului
Ajutor
Seminar instructiv organizat de Direcţia cultură şi turism
Seminar instructiv organizat de Direcţia cultură şi turism

     La data de 15 ianuarie 2015, Direcţia cultură şi turism a organizat un seminar instructiv cu participarea directorilor instituţiilor de cultură, directorilor artistici ai caselor de cultură şi conducătorii formaţiilor artistice de amatori şi prezidat de către Dna Valentina Semionov, şef Direcţia cultură şi turism. Tematica principală a seminarului a fost Schimbările în regulamentul de conferire a titlului onorific „model” pentru colectivele artistice, atestarea acestora va avea loc în trimestrul II şi va fi efectuată de către Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial de comun cu Ministerul culturii.

     În cadrul seminarului participanţii au fost informaţi referitor la schimbările care vor fi incluse în noul regulament, la rîndul său Conducătorii formaţiilor artistice au venit cu propuneri care s-a decis să fie înaintate comisiei de atestare. La fel în cadrul înrunirii s-a atras atenţie la lipsa mediatizării evenimentelor culturale din localităţi şi s-au propus căi de soluţionare a acestei probleme.

     După încheierea seminarului participanţii au beneficiat de prezenţa colegilor din toate localităţile şi au întreţinut discuţii neformale pe marginea mai multor subiecte, cum ar fi: schimb de experienţe şi realizarea evenimentelor comune.

     Moderatorul a felicitat participanţii cu Ziua naţională a culturii, sărbătorită în Republica Moldova la 15 ianuarie, urîndu-le fericire în familie şi realizări frumoase în sfera profesională.

 

Victor ASLANOV,

Specialist principal, Direcţia cultură şi turism

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Seminar instructiv organizat de Direcţia cultură şi turism - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta