Harta site-ului
Ajutor
Seminar de instruire în domeniul asistenței sociale
Seminar de instruire în domeniul asistenței sociale

       La data de 12 mai curent, doi specialiști ai Direcției asistență socială și protecția familiei Dubăsari: Zinaida STASEV, șef secție prestații sociale și Tatiana IVANOV, specialist principal pentru administrarea ajutorului social, au participat la un seminar de formare, care s-a desfășurat în incinta Poștei Moldovei, mun. Chișinău.

       Scopul seminarului a fost axat pe asigurarea implementării eficiente a extinderii funcționale al Sistemului informațional automatizat „Asistență socială”, organizat de reprezentanții companii Materna GmBH, Germania și BASS Systems Moldova.

În cadrul atelierului a avut loc prezentarea modulelor: “Ajutor social”, “Servicii sociale” și “Plăți locale”, după care s-au efectuat exerciții practice pentru fiecare utilizator.

      Cunoștințele acumulate la seminar, ne vor ajuta nemijlocit la implementarea eficientă al Sistemului Informațional Automatizat „Asistență socială” (SIAAS), unde utilizatorii v-or putea parcurge toate etapele necesare în soluționarea fiecărui caz apărut.

 

Tatiana IVANOV, Specialist principal pentru administrarea ajutorului social,

Direcţia asistenţă socială şi protecţia familiei Dubăsari

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Seminar de instruire în domeniul asistenței sociale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta