Harta site-ului
Ajutor
Şedinţa finală a consilierilor raionali
Şedinţa finală a consilierilor raionali

Ultima şedinţă a Consiliului raional Dubăsari în vederea recapitulării activităţilor în decursul mandatului trecut.
 Pe data de 17 iunie curent, în sala de şedinţe din cadrul COCT „Prietenia”, tradiţional a avut loc şedinţa Consili
ului raional Dubăsari, însă de această data a fost ultima în componenţa consilierilor ce au contribuit în ultimii 4 ani la activitatea şi prosperarea raionului Dubăsari. Startul şedinţei a cuprins un cuvînt de salut din partea preşedintelui raionului Dubăsari, Gr. Policinschi, ce a adus mulţumire tuturor consilierilor pentru propunerile şi implicarea lor în dezvoltarea social economică a raionului, precum şi pentru realizările obţinute în decursul acestei perioade. „ S-au realizat multe programe naţionale, s-au gestionat eficient sursele financiare, am promovat mai multe programe de susţinere pentru localităţi ce au venit cu riscuri, dar au fost bine gîndite şi am găsit un consens la deciziile care au fost luate. Am ştiut să fim uniţi în cadrul decizional”, a sintetizat dl. Gr. Policinschi. În relatarea şi susţinerea cuvintelor spuse s-au alăturat şi alţi consilieri, care şi-au adus aportul la buna activitate a raionului. Întîlnirea  foştilor consilieri (menţionez faptul că unii vor mai activa încă un mandat) a fost încheiată prin urări de bine şi cu cuvinte de rămas bun.

 „ Dorim legea să fie lege, să fie o transparenţă, tuturor sănătate!"

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Şedinţa finală a consilierilor raionali - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta