Harta site-ului
Ajutor
Şedinţa Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei
Şedinţa Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei

Conform programului de activitate al Consiliului raional Dubăsari, Direcţiei asistenţă socială, pe data de 23.07.2014 a avut loc şedinţa Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei cu următoarea ordine de zi:

  1. Cu privire la acordarea ajutoarelor materiale pentru luna iulie familiilor defavorizate;

Raportor :Zinaida Stasev, specialist principal DAS

     2. Cu privire la susținerea materială a cantinei sociale “Oxentea” pentru luna iulie, conform regulamentului de activitate a acesteia;

Raportor :Vladimir Vancea, șef DAS

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele raionului, dl Grigore Policinschi, preşedintele Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei.

Astfel, prin decizia nr.18 din 23.07.2014 s-a decis acordarea ajutorului material familiilor defavorizate în sumă totală de 25000 lei și prin decizia nr. 19 din 23.07.2014 se distribuie mijloace financiare din Fondul republican și Fondul local Dubăsari de susținere socială a populației, în sumă de 2000 lei pentru luna iulie pentru cantina socială din satul Oxentea.

Toate ajutoarele materiale aprobate de către consiliu vor fi repartizate de către Direcţia asistenţă socială, conform planului de activitate.

Zinaida STASEV- specialist principal, Direcția asistență socială

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Şedinţa Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta