Harta site-ului
Ajutor
Săptămîna democraţiei locale
Săptămîna democraţiei locale

Preşedintele raionului Dubăsari, dl. Gr. Policinschi împreună cu colegii săi din cadrul Consiliului raional Dubăsari, dna Larisa Brăducean, şef DGÎTS, dl Vasile Batrîncea, consultant al preşedintelui raionului a vizitat fiecare instituţie de învăţămînt preuniversitar din raion.
Începînd cu ziua de luni, 10 octombrie a. c., conducerea raionului Dubăsari a dat start săptămînei europene, prin vizita şi lecţia de lucru cu genericul „Democraţia Locală”, care s-a petrecut în toate liceele raionului. Remarcabil este faptul, că asemenea măsuri nu se organizează şi în alte raioane ale republicii, dar datorită iniţiativei preşedintelui raionului Dubăsari, elevii au avut parte de o lecţie condusă însuşi de dumnealui, ce a fost şi va fi aproape de tînăra generaţie.
La lecţia ţinută, preşedintele a pus accent pe capitolul săptămîna europeană a drepturilor omului, a democraţiei locale, care deja de cîţiva ani se promovează în Republica Moldova, ca o parte componentă a educaţiei civice, nu numai pentru tineri dar şi pentru întrega populaţie a republicii. „Tineretul este o parte componentă a societăţii civile şi face parte din priorităţile pe care eu le-am stabilit pentru mine ca preşedinte de raion, pentru autoritatea executivă a Consiliului Raional ca autoritate  deliberativă şi reprezentativă a cetăţenilor r. Dubăsari, care au împlinit vîrsta de 18 ani şi care au participat la alegerile locale, demonstrîndu-şi astfel capacitatea civică de a participa la procesul decizional din cadrul raionului Dubăsari”, a menţionat în discursul său, Gr. Policinschi.
Ora de discuţie şi informare a elevilor claselor X – XII, a servit drept un mesaj cu sfaturi pentru profesorii care predau obiectul educaţie civică. Accentuînd importanţa implicării elevilor, liceenilor în procesul decizional, prin participarea la diferite proiecte de nivel local ( amenajare, salubrizare, măsuri publice obşteşti de cultură şi sport etc.). De acest fapt depinde partea externă şi internă atît a satului cît şi a întregului raion.
Elevii liceelor Coşniţa şi Cocieri au ridicat întrebări ce nu corespund obligaţiilor Consiliului raional, respectiv ceea ce priveşte hrana de care nu dispun la moment, au solicitat susţinerea preşedintelui pentru a amenaja un teren sportiv şi a aproviziona cu cele necesare secţiile sportive în curs de deschidere. Acestea au fost luate sub vizorul preşedintelui, cu condiţia că implicarea nemijlocită a solicitanţilor va fi dîrză şi accentuînd că totul depinde ei. Copiii din Corjova au fost cei mai activi, au demonstrat o cunoştinţă amplă în ceea ce priveşte organizarea administrativ-teritorială a raionului. Aceştea s-au remarcat prin faptul că au dat întrebări atît de nivel local cît şi de nivelul întregii ţări, ceea ce demonstrează o receptivitate şi o adevărată dorinţă de a cunoaşte necesităţile întregii naţiuni.
Dreptul de a cere trezeşte obligaţii membrilor obşteşti a oricărei societăţi. Această vizită este o încercare a preşedintelui de a familiariza relaţia între d-lui şi elevi, profesori, precum şi de a aduce la conoştinţă despre activitatea la general a Consiliul raional Dubăsari.
Liceenii au rămas foarte mulţumiţi de această lecţie. Mulţi dintre ei  spun ca ar mai dori să se organizeze asemenea de lecţii pe viitor, remarcînd faptul că libera exprimare este foarte bine venită.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Săptămîna democraţiei locale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta