Harta site-ului
Ajutor
Reprezentantul Coordonator al Naţiunilor Unite a vizitat raionul Dubăsari
Reprezentantul Coordonator al Naţiunilor Unite a vizitat raionul Dubăsari

La data de 19 iulie, raionul Dubăsari a fost vizitat de către Reprezentantul coordonator al Naţiunilor Unite în Moldova, Dna Nicola Harrington-Buhay.
Doamna Harrington împreună cu reprezentanţii Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Dl Viorel Albu şi Dna Valeria Ieşanu s-au întrunit într-o şedinţă de lucru cu Preşedintele raionului Dubăsari, Dl Grigore Policinschi şi colaboratorii secţiilor şi direcţiilor Consiliului raional.
Întrunirea dată a fost stabilită din iniţiativa Preşedintelui raionului întru îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare dintre instituţii. Programul Naţiunilor Unite  pentru Dezvoltare este un fidel partener de dezvoltare al raionului Dubăsari fapt ce ne demonstrează multiplele proiecte investiţionale realizate cu suportul acestei organizaţii.
În cadrul întrunirii Dl. Grigore Policinschi nu a ezitat să exprime de la numele locuitorilor raionului Dubăsari recunoştinţa faţă de susţinerea acordată comunităţilor de către Naţiunile Unite prin intermediul diverselor programe suport, menţionînd impactul pozitiv al acestora asupra modului de viaţă al cetăţenilor. 
Dl. Preşedinte a enumerat domeniile prioritare  de activitate a Consiliului raional în privinţa dezvoltării infrastructurii sociale făcînd referinţă la importanţa asigurării bunei activităţi a instituţiilor publice din zona de securitate. La acest capitol dl Grigore Policinschi a menţionat o serie de licee, gimnazii şi oficii ale medicilor de familie care necesită reparaţii capitale ale acoperişurilor. Unele instituţii medico-sanitare nu dispun de un sistem de încălzire corespunzător. Totodată, a fost subliniat ca fiind necesară şi realizarea activităţilor ce ar implica nemijlocit participarea comunităţilor locale, deoarece aceastea ar permite conştientizarea de către cetăţeni a obstacolelor în dezvoltare dar şi a căilor de depăşire a acestora. 
Dna Harrington a demonstrat o receptivitate şi o înţelegere a situaţiei complexe în care se află raionul Dubăsari. Doamna Reprezentant coordonator a Naţiunilor Unite a remarcat poziţia fermă stabilită de conducerea raionului în privinţa strategiei de dezvoltare a comunităţilor exprimînd disponibilitatea de a colabora în acest sens atît în domeniul de suport pentru infrastructura socială cît şi în susţinerea dezvoltării culturale şi economice a raionului.
În calitate de reprezentant al Programului Naţiunilor Unite, dna Valeria Ieşanu a informat că circa 30% din proiectele implementate de UNDP în Republica Moldova se referă la raionul Dubăsari. Aceasta demonstrează capacitatea înaltă de lucru a autorităţilor publice locale dar şi angajamentul asumat de conducătorii administraţiei publice în asigurarea durabilităţii proiectelor.
Întrunirea de lucru a durat 2 ore la finele căreia părţile au convenit asupra stabilirii unei noi întruniri în cel mult 3 luni.
Amintim că doar pe parcursul ultimilor 2 ani raionul Dubăsari a fost selectat în calitate de beneficiar în 8 proiecte investiţionale de infrastructură din cadrul UNDP. Printre acestea se numără: reparaţia acoperişului la liceul din s. Cocieri, crearea sistemului de canalizare în s. Holercani, reparaţia grădiniţei în s. Molovata Nouă, reparaţia Casei de cultură raionale din s. Coşniţa precum şi crearea sistemului de iluminare stradală în s. Ustia.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Reprezentantul Coordonator al Naţiunilor Unite a vizitat raionul Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta