Harta site-ului
Ajutor
Reparaţia obiectelor de menire socială în proces continuu
Reparaţia obiectelor de menire socială în proces continuu

     În vederea realizării programului de dezvoltare social-economic al raionului, pe data de 26 iulie, anul curent, a avut loc şedinţa de lucru privind mersul lucrărilor de reparaţie al acoperişului Casei de cultură din satul Ustia şi formele de achitare a lucrărilor efectuate, cu participarea nemijlocită a Preşedintelui raionului dl Grigore Policinschi, şefului Secţiei construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului dna Eudochia Nicolaev, directorul Direcţiei generale finanţe dna Iulia Ţimbalist, primarul satului Ustia dna Aurica Urîtu şi contabilul-şef al primăriei. Pentru executarea acestor lucrări, Consiliul raional Dubăsari a acordat surse financiare în sumă de 500,0 mii lei, costul total fiind de  598, 8 mii lei, urmînd ca primăria Ustia să achite restul sumei de 98,8 mii lei, angajament ce nu a fost respectat. Astfel, în cadrul şedinţei au fost discutate soluţiile de achitare a datoriei de către primărie, pentru lucrările deja efectuate la acoperişul şarpant nr.1 al instituţiei de cultură.
      Ca urmare a discuţiilor, Preşedintele raionului a menţionat disponibilitatea de a susţine parţial  primăria Ustia în achitarea datoriei formate.
    De asemenea, pentru construcţia acoperişului nr.2 al Casei de cultură Ustia, pentru anul 2011 au fost alocate din Bugetul raional surse financiare în sumă de 550,0 mii lei, fiind executate şi finanţate 521,5 mii lei.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
iqxkhkwzro
2017-05-11 19:55:34
Reparaţia obiectelor de menire socială în proces continuu - Consiliul Raional Dubăsari
aiqxkhkwzro
[url=http://www.gyw57i86hmevx00q30h68r82sf1lc428s.org/]uiqxkhkwzro[/url]
iqxkhkwzro http://www.gyw57i86hmevx00q30h68r82sf1lc428s.org/
hair bundles
2017-05-14 05:47:31
Excellente contrat hair bundles conforme selon entiers abscisse,merci.
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Reparaţia obiectelor de menire socială în proces continuu - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta