Harta site-ului
Ajutor
Proiectul Cluburi Active de Tineret pe ultima sută de metri
Proiectul Cluburi Active de Tineret pe ultima sută de metri

   În perioada 13-16 octombrie curent, tinerii din  localitățile Cocieri, Coșnița și Doroțcaia au participat la ultimele seminare de instruire cu privire la Crearea Cluburilor Active de Tineret, proiect implimentat de către Centrul ProComunitate, susţinut financiar de Parteneriatul European pentru Democraţie (EPD) şi Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova. Scopul acestor întruniri fiind definirea direcțiilor și domeniilor în care vor activa cluburile, crearea planurilor de acțiuni pentru primele 6 luni de activitate. Deasemenea au fost discutate noţiunile de leader, leadership şi manager, tipurile de leadership, calitățile unui tînăr lider și ale unei echipe ce va asigura buna funcționare a Clubului. Tot în cadrul acestor întruniri au fost stabiliți liderii Cluburilor de Tineret și responsabilii pe sferele de activitate. Tinerii au fost informați despre eventualele probleme cu care s-ar putea ciocni, totodată au primit îndrumări și exemple cum ar putea ei să le rezolve sau să le ocolească. O altă temă abordată a fost scrierea proiectelor, un subiect pe care tinerii l-au apreciat ca foarte important, arătîndu-se cointeresați, deoarece după cum au spus ei, scrirerea și cîștigarea proiectelor reprezintă unul din pilonii principali de activitate a unor Cluburi de Tineret, prin intermediul acestora, asigurîndu-se continuitatea, durabilitatea  și caracterul inovator pe care tinerii tind să-l aducă în societate. Dna Adelina Lungu a vorbit despre importanța stabilirii unor parteneriate locale, aceasta fiind încă o condiție de asigurare a succesului acestui proiect, dat fiind faptul că colaborarea cu alți parteneri contribuie la construirea unei societăți unite, active și prospere, împreună putînd fi mult mai ușor realizate scopurile propuse. 

 

 Vladimir Dicusar,metodist coordonator în realizarea activităților de implementare a politicilor de tineret

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Proiectul Cluburi Active de Tineret pe ultima sută de metri - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta