Harta site-ului
Ajutor
Programele de dezvoltare social-economică în vizorul Preşedintelui raionului
Programele de dezvoltare social-economică în vizorul Preşedintelui raionului

Ieri, 31 martie 2011, preşedintele raionului dl Grigore Policinschi în comun cu dna Eudochia Nicolaev, şef Secţie construcţii şi dezvoltarea teritoriului, au efectuat o vizită de lucru în localităţile Ustia, Holercani şi Molovata în vederea monitorizării procesului de organizare şi realizare a lucrărilor de reabilitare şi reparaţie capitală a obiectelor de menire social-culturală din teritoriul raionului care sunt co-finanţate cu suportul Consiliului raional Dubăsari.

 Astfel, pe teritoriul primăriei Ustia (primar Ruslan Chirilov), gimnaziul din localitate (director Valentina Tomaş) a beneficiat şi realizat cu succes un proiect susţinut de FISM , care a constat în construcţia cazangeriei autonome şi reparaţia capitală a sistemului de încălzire. S-a constatat că lucrările au fost realizate cu succes, şi respectiv elevii, profesorii şi chiar părinţii vor beneficia de condiţii mai bune de activitate datorită implementării acestui proiect, la care Consiliul raional a contribuit cu suma de 146 mii lei. În aceeaşi localitate se realizează şi lucrările de reconstrucţie la casa de cultură.  Reieşind din insuficienţa surselor  financiare, aceste lucrări se efectuează pe etape. Astfel, în anul 2010 a fost construită o parte din acoperiş, iar anul acesta au loc continuarea lucrărilor la cealaltă parte. Pentru aceasta, Consiliul raional a acordat primăriei mijloace financiare : în 2010 - 500 mii lei; 2011 – 550 mii lei. Conform informaţiei primarului localităţii şi al antreprenorului, lucrările de reparaţie vor fi finalizate în luna mai al anului curent.

Împreună cu primarul satului Holercani (dl Tudor Tanasiev) au fost vizitate obiectele care sunt în proces de reparaţie capitală : căminul liceului teoretic - proiect ce este realizat cu suportul financiar al PNUD-ului, primăriei locale şi Consiliului raional Dubăsari; grădiniţa de copii – proiect realizat cu suportul FISM; centrul de sănătate Holercani; terenul sportiv aferent liceului teoretic – unde se realizează lucrări de amenajare. Lucrările la obiectele nominalizate merg în corespundere cu graficele de execuţie, obiecţii la calitate nu au fost expuse de beneficiari, şi respectiv, indicaţiile pentru autorităţile publice locale au fost de a face tot posibilul ca lucrările la aceste obiecte să fie finisate pînă la 1 iunie 2011, de ziua copiilor.

În primăria Molovata (primar Serafim Bejenari) a fost  vizitată grădiniţa de copii din localitate, la care au fost realizate lucrări de reparaţie, atît cu suportul Consiliului raional Dubăsari cît şi a FISM-ului. Din partea Consiliului raional au fost alocate surse financiare: în anul 2009 - 73 mii lei; 2010 - 475 mii lei; 2011 – 200 mii lei (respectiv - 50 mii pentru gazificare şi 150 mii pentru procurarea mobilierului).  La moment, se realizează lucrări la acoperiş şi lucrări interioare. De asemenea, spre bucuria mult aşteptată a copiilor şi părinţilor, primăria locală şi-a asumat obligaţiunea de a finaliza lucrările şi de a da în exploatare obiectul  pînă la 1 iunie 2011. Grădiniţa va fi deschisă în incinta liceului teoretic din localitate.

Ecaterina Racoveţ,

specialist principal în relaţii cu publicul

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Programele de dezvoltare social-economică în vizorul Preşedintelui raionului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta