Harta site-ului
Ajutor
Problemele cetăţenilor raionului Dubăsari discutate cu Preşedintele ţării Igor DODON
Problemele cetăţenilor raionului Dubăsari discutate cu Preşedintele ţării Igor DODON

Cele mai stringente probleme cu care se confruntă cetăţenii raionului Dubăsari au fost puse în discuţie, la data de 25 martie curent, la întâlnirea cu Preşedintele Republicii Moldova, dl Igor DODON.  Întrunirea dată s-a petrecut în sala Casei raionale de cultură cu participarea Preşedintelui raionului, dlui Grigore POLICINSCHI, colaboratori ai Consiliului raional,  serviciilor desconcentrate şi descentralizate în teritoriu, primari, agenţi economici, cetăţeni. De menţionat, este faptul şi prezenţa locuitorilor din regiunea transnistreană.
Cuvântul de deschidere al adunării cetăţenilor din raion i-a revenit dlui Preşedinte, care a accentuat că ,,Cetăţenii au foarte mari speranţe de la întrevederea dată pentru îmbunătăţirea situaţiei din Zona de Securitate”. De asemenea, dl Preşedinte a subliniat aportul adus de către  administraţiile publice de nivelul I şi II, a instituţiilor publice, necătând la problemele apărute, pe parcursul acestor ani, s-a făcut tot posibilul de a menţine infrastructura, dezvoltarea economică  necesare pentru oamenii din raion.
Totodată, dl POLICINSCHI a abordat o problemă dureroasă pentru locuitorii raionului, ce ţine de devamarea obligatorie a maşinilor înmatriculate în unităţile-administrative din Transnistria propunând ca cetăţenii de aici ,,să fie eliberaţi de taxa vamală, căci aceasta a fost făcută o dată, chiar dacă în regiunea transnistreană, doar aceasta este parte componentă a Republicii Moldova. Este necesar să menţionăm că RAIONUL DUBĂSARI TRĂIEŞTE” a comunicat dl Preşedinte.
Preşedintele Republicii Moldova, dl Igor DODON a mulţumit cetăţenilor pentru prezenţa la întâlnirea dată. În cadrul discuţiilor dumnealui a abordat mai multe subiecte cu referire atât pe Republică cât şi pe raionul Dubăsari în parte.
Totodată, un accent şi o atenţie sporită, la moment se acordă reintegrării teritoriale a R.M. şi în acest sens se duc mai multe discuţii cu administraţia de la Tiraspol, fiind înaintate, de către Republica Moldova 4 puncte prioritare cu privire la:
-deblocarea accesului la terenurile de după traseu;
-şcolile cu predare în limba de stat;
-deschiderea podului la Gura Bâcului;
-accesul persoanelor cu funcţie de răspundere pe teritoriul aşa - numitei Republici Transnistrene, care la moment au interdicţie.
Dl Dodon, pe marginea problemei ce ţine de devamarea maşinilor înmatriculate în Transnistria, a comunicat locuitorilor că, în acest sens, va fi emis un act legislativ prin care cetăţenii doritori de a-şi reînregistra maşinile în Republica Moldova, să nu achite nici o taxă. Totodată, dl Preşedinte de ţară şi-a exprimat disponibilitatea în acordarea suportului  necesar întru soluţionarea problemelor din teritoriu.
Vizavi de problemele abordate, dl Dodon a venit şi cu nişte propuneri în ceea ce priveşte Bacalaureatul şi anume ,,ca elevul când absolveşte 12 clase să primească atestat, iar BAC-ul să fie la cerere doar, naţional-când elevul va avea posibilitate să depună actele la orice instituţie superioară sau specializat- când va susţine anumite examene cu tangenţă la specialitatea aleasă de mai departe, cât şi introducerea istoriei Moldovei în şcoli.
Printre problemele abordate s-au referit la: accesul copiilor în instituţiile preşcolare; lipsa terenurilor pe lângă instituţiile de învăţământ; odihna de vară a copiilor; controlul cetăţenilor la punctele vamale interne; menţinerea serviciilor descentralizate în teritoriul raionului Dubăsari, o parte din care, la moment au fost reorganizate la nivel central, luând în consideraţie specificul raionului Dubăsari, Zona de Securitate.
Alexei Gafeli, primarul comunei Coşniţa şi-a exprimat mulţumirea faţă de Preşedintele ţării pentru vizita întreprinsă şi pentru poziţia de diplomat absolut luată de către acesta.
O atenție sporită dl Dodon o acordă activității agenților economici. Astfel, în cadrul vizitei date, dumnealui s-a familiarizat cu activitatea producătorului de uleiuri vegetale și a lavașului, S.R.L. ”Aliment Ulei” din Pîrîta, conducător dl Valeriu Papuc și a producătorului de saltele, întreprinderii cu capital străin SRL ”Salt Confort” din Coșnița, director dl Ozay Ylmaz, cetăţean al Turciei.
Pe lângă agenţii economici, Preşedintele ţării a vizitat şi alte instituţii din s Pîrîta şi anume A.O. ,,Orăşelul Copilăriei”, grădiniţa de copii ,,Viorica” şi Şcoala sportivă raională pentru juniori şi tineret.
Marina LUPAŞCO,
şef Serviciu informare şi transparenţă 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Problemele cetăţenilor raionului Dubăsari discutate cu Preşedintele ţării Igor DODON - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta