Harta site-ului
Ajutor
Prietenia - e ceea ce ne unește!
Prietenia - e ceea ce ne unește!

Un eveniment mare a fost organizat odată cu venirea primăverii în Raionul Dubăsari astfel, în perioada 28 februarie - 2 martie , în incinta Centrului raional de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia” s. Coşniţa, raionul Dubăsari, a avut loc Școala Tînărului Conducător, sesiunea de iarnă 2014, ediţia a XII-a, cu genericul "Prin activitate-obţii rezultate".

Noi, cei din Consiliul Local de Tineret din incinta Liceului Teoretic "M.Eminescu" mulțumim din tot sufletul organizatorii ce au depus efort, au avut răbdare, şi-au atins scopul fiind pro în ceea ce privește prezența și în continuare a acestor manifestări. Sîntem mîndri că am avut onoarea să participăm la cea de-a XII-a ediție, speram că aceste obiective ce au fost puse în cadrul Școlii Tînărului Conducator cum ar fi: promovarea şi susţinerea tinerilor prin şcolarizare în procesul decizional, participarea activă la viaţa publică din localitate ș.a. vor fi și in viitor propagate prin rîndurile tinerilor, deoarece ele lămuresc clar rolul tinerilor la nivel de localiate, raional si chiar de țară. Asemenea seminare ajută, mobilizeaza tinerii, află multe lucruri noi tinerii, ei ascultă cu mare atenție oaspeții care au un bagaj mare de experiență, înțeleg că trebuie să tindă spre ceva etc.

Accentuăm ca CLT Dubăsari mulțumește toți Consilierii Raionali şi spunem că noi îi susținem în orice situație, susținem ideea că astfel de Școli trebuie sa aibă loc în raion. Și un MULȚUMESC MARE aparte, pentru necomparatul nostru Președinte Dl Grigore Policinschi, el este intemeietorul acestei Școli și el înaintează totdeauna ideea de organizare anuală, noi o să facem tot posibilul ca să ne menținem de genericul "Prin activitate-obţii rezultate", împreuna vom atinge multe! Sperăm și aștepăm că vom participa și la ediția a XIII-a. 





 Consiliul local de tineret  Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Prietenia - e ceea ce ne unește! - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta