Harta site-ului
Ajutor
Preşedintele raionului Dubăsari într-o vizită de lucru în satul Pîrîta
Preşedintele raionului Dubăsari într-o vizită de lucru în satul Pîrîta

La data de 23 octombrie, anul curent, comisia de recepţie în componenţa: I. Soltan, primarul satului Pîrîta, C. Mînăscurtă, reprezentantul Ministerului Sănătăţii, M. Cara, Vice director CS Dubăsari, Gh.Morarenco, architector şef, E. Nicolaev, şef Direcţia construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea Teritoriului, A.Undelemn, medic coordonator al OMF, S.Bejan, responsabil tehnic al obiectivului,  prezidată de dl Grigore Policinschi, a efectuat o deplasare în satul Pîrîta, raionul Dubăsari, cu scopul de a examina situaţia a două obiecte la faţa locului. Centrul de Sănătate s.Pîrîta a fost primul obiect luat în vizorul preşedintelui. S-a adus la cunoştinţa conducerii raionului despre neconformităţile apărute în urma exploatării Oficiului Medicilor de Familie din s.Pîrîta, lucrările ce au fost executate de SRL ,,MAGIC V.S” în anii 2010-2011. La  ordinea de zi s-a discutat despre posibilele lichidări ale acestor neconformităţi unde preşedintele raionului împreună cu reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Constantin Mînăscurtă au decis:
1.Se ia cunoştinţă de actul de constatare din luna august 2013 şi informaţia prezentată de сătre medicul coordonator precum să continue să apară fisuri şi în alţi pereţi despărţitori.
2.Reprezentantul Ministerului Sănătăţii va informa Ministerul respectiv despre necesitatea executării expertizei tehnice la obiectiv prin care se va stabili modul de înlăturare a neconformităţilor în cauză.
3.Se interzice activitatea OFM în birourile ale căror pereţi despărţitori sînt afectaţi.
4.Se propune ca Ministerul Sănătăţii să contracteze executarea lucrărilor de executare a expertizei tehnice, înlăturarea neconformităţilor apărute la obiectivul nominalizat şi informarea Consiliului raional Dubăsari despre măsurile întreprinse în termen pînă la o lună de zile.
5.C.S Dubăsari, O.M.F şi arhitectorul şef al raionului vor monitoriza permanent comportarea în timp al obiectivului menţionat, informînd săptămînal Preşedintele raionului prin actele respective. 
De asemenea a fost monitorizată finisarea lucrărilor la obiectul baterii solare din cadrul şcolii sportive. Ţin să menţionez că atît dl Preşedinte cît şi comisia de recepţie au rămas mulţumiţi şi nu au avut careva obiecţii în privinţa efectuării acestor lucrări. Acest lucru a fost demonstrat  semnarea actelor ce confirmă instalaţia bateriilor cu succes. 
Bateriile solare vor asigura o mare parte din aprovizionarea cu apă caldă, în rezultatul cărora vor fi cheltuieli curente foarte mici. Utilizarea energiei solare reduce consumul de combustibili tradiționali și contribuie la reducerea emisiilor de gaze dăunătoare mediului înconjurător.
Lilia Stratenco, redactor

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Preşedintele raionului Dubăsari într-o vizită de lucru în satul Pîrîta - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta