Harta site-ului
Ajutor
Premierul interimar al Republicii Moldova solicită intensificarea activităților de asigurare a securității naționale
Premierul interimar al Republicii Moldova solicită intensificarea activităților de asigurare a securității naționale

Dispoziţia Prim-ministrului interimar al Republicii Moldova Gheorghe BREGA, nr. 143-d din 29 noiembrie 2015: În ultima perioadă se atestă sporirea factorilor de risc cu caracter intern şi extern ce au potenţial de a submina stabilitatea şi securitatea naţională a Republicii Moldova. Factorii cu caracter intern vizează: nivelul înalt de dezbinare şi nemulţumire socială, creşterea mişcării protestatare, prezenţa pe teritoriul ţării a persoanelor şi a grupurilor organizate interesate în destabilizarea ordinii publice, fragilitatea sistemului financiar-bancar. Printre factorii cu caracter extern se evidenţiază sporirea pericolului de acţiuni teroriste, imixtiunea din exterior în treburile interne ale Republicii Moldova cu scopul de a destabiliza situaţia politică, vulnerabilitatea sistemului de aprovizionare a ţării cu resurse energetice, situaţia regională tensionată. Conflictul transnistrean nesoluţionat şi tensiunile din stînga Nistrului legate de desfăşurarea proceselor „electorale” continuă să reprezinte o sursă complexă de riscuri la adresa stabilităţii din întreaga ţară. Astfel, în condiţiile prezentate:
1. Se impune intensificarea activităţii autorităţilor pe următoarele direcţii:
a) prevenirea și descurajarea manifestărilor violente, asigurarea caracterului pașnic al acțiunilor de protest;
b) sporirea acțiunilor de monitorizare şi control asupra fluxului de cetățeni străini care sosesc sau tranzitează Republica Moldova în vederea depistării persoanelor ce prezintă risc pentru ordinea publică și securitatea națională, membrilor și simpatizanților organizațiilor extremiste, teroriste sau criminale;
c) monitorizarea sporită și prevenirea escaladării situației în Zona de Securitate, descurajarea acțiunilor unilaterale din partea regiunii transnistrene, menținerea dialogului cu Tiraspolul;
d) comunicarea activă cu populația, promovarea mesajelor de coeziune și unitate socială;
e) intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a terorismului;
f) monitorizarea, descurajarea şi stoparea manifestărilor de extremism;
g) efectuarea schimbului de informaţii şi menţinerea dialogului politic activ cu partenerii externi în vederea identificării și prevenirii amenințărilor transnaționale.
 2. Realizarea obiectivelor menţionate va necesita sporirea nivelului de vigilenţă şi coordonare a acţiunilor, precum şi schimbului de informaţii între autorităţile vizate. Totodată, conducătorii autorităților vor asigura ca, în timpul îndeplinirii măsurilor preconizate, să fie evitate cazurile de abuz în serviciu, să nu fie  admise cazuri de violare a drepturilor și libertăților omului sau de încălcare a procedurilor existente.

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Premierul interimar al Republicii Moldova solicită intensificarea activităților de asigurare a securității naționale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta