Harta site-ului
Ajutor
Președintele raionului Dubăsari alături de elevii Liceului teoretic Doroțcaia în prima zi de școală
Președintele raionului Dubăsari alături de elevii Liceului teoretic Doroțcaia în prima zi de școală

Astăzi, 2 septembrie, în instituțiile de învățământ din raionul Dubăsari și în întreaga țară, a sunat primul clinchet de clopoțel, prevestind începutul unui nou an de studii 2019-2020. Președintele raionului Dubăsari, dl Grigore Policinschi a participat la sărbătoarea dedicată acestui eveniment frumos la Liceul teoretic Doroțcaia. Atât conducerea raionului Dubăsari, cât și cea a primăriei, ex-directorul liceului, profesorii au fost întâmpinați cu aplauze de către elevi.
Sărbătoarea cărții a fost deschisă de directorul instituției vizate, dna Viorica Bacioi, care pe lângă  cuvintele de felicitare adresate colectivului pe care îl conduce, părinților, elevilor și tuturor celor prezenți, a prezentat o notă informativă cu privire la rezultatele frumoase obținute de instituție, proiectele implementate. Totodată, dna director a vorbit și despre parteneriatul familie-școală, despre aportul și susținerea de care se bucură liceul din partea administrației publice locale de nivelul I și II.
Dl Grigore Policinschi a menționat în discursul său despre aportul adus de părinți, profesori pentru discipolii liceului la creșterea spirituală, pentru a-și petrece studiile, orele într-un mediu prietenos și bine amenajat. ,,Mă adresez față de dumneavoastră din numele Consiliului raional Dubăsari, al meu personal cu cuvinte de mulțumire pentru ceea ce ați făcut pe parcursul anului trecut de studii, pentru ceea ce ați reușit să faceți pe parcursul verii și desigur pentru acel aport pe care l-au adus elevii la dezvoltarea și promovarea  atât a s. Doroțcaia cât și a imaginii raionului Dubăsari, a Republicii Moldova prin participare la diverse activități locale, raionale și internaționale”.  De asemenea, Președintele raionului a menționat și despre faptul că Liceul teoretic Doroțcaia, satul de baștină al dlui Policinschi, este un exemplu de implicare, de atitudine și responsabilitate, este un exemplu pentru curățenie, pentru promovarea culturii, a modului sănătos de viață, de promovare a activismului și voluntariatului în rândul tinerei generații.
Felicitările au continuat să vină în adresa discipolilor și din partea primarului localității a dlui Valeriu Berzan și a ex-directorului liceului dl Boris Ivanov.
Începutul noului an școlar a fost binecuvântat de protopopul Bisericii din localitate ,,Acoperământul Maicii Domnului”, dl Marin Potoroca.
Partea artistică a evenimentului a fost pregătită de elevii clasei I, care pentru prima dată, astăzi au pășit pragul școlii.
După partea solemnă dedicată noului an de studii, toți elevii au mers în clasele lor la prima oră, mai deosebită această oră ,,Sunt elev de succes”  a fost pentru elevii clasei a XII-a, care i-au avut ca mentori pe directorul liceului și Președintele raionului Dubăsari.
Sărbătoarea a încheiat cu zâmbete și multe flori pentru iubiții profesori.
Marina LUPAȘCO,
redactor-șef

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Președintele raionului Dubăsari alături de elevii Liceului teoretic Doroțcaia în prima zi de școală - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta