Harta site-ului
Ajutor
Poveştile digitale prin viaţa la Bibliotecă
Poveştile digitale prin viaţa la Bibliotecă

Biblioteca Publică pentru Copii Molovata este una din cele 7 biblioteci din raion implicate în implementarea Proiectului „Împreună cu tinerii dezvoltăm comunitatea digitală”. Astfel, în urma unor instruiri, bibliotecarii revenind în  localităţile lor au iniţiat diverse activităţi în domeniul Digital Storytelling cu ajutorul tabletei câştigate prin intermediul proiectului, care oferă tinerilor posibilitatea de a căpăta diverse cunoştinţe şi competenţe intelectuale, capabili să contribuie la promovarea localităţii, la schimbările, care au loc zi de zi.
Mai întâi, noi, bibliotecarii am învăţat cum să ne spunem povestea ca să fim auziţi cât mai departe. Am mai învăţat cum   să ne dezvăluim poveştile, înceţişor, cu paşi uşori  ca să nu speriem inspiraţia - am început să creăm poveşti despre bibliotecă, să vorbim despre noi, cine suntem, ce ne place, ce anume facem pentru comunitatea în care trăim. Am descoperit că ne asemănăm mult între noi,chiar dacă fiecare e diferit. Apoi am adunat imagini, care să vorbească pentru noi. Şi cum aveam în faţă tableta, am dat o nouă imagine fotografiilor. Apoi am scris în cuvinte povestea. Atunci mi se păruse cel mai greu lucru din lume. Am aranjat în ordine cuvintele  după imagini, care descriau cel mai bine povestea noastră. Am înregistrat vocea, ca apoi, pline de emoţii să ascultăm şi să nu ne recunoaştem vocile. Atunci m-am gândit, că va trebui să vorbim mai des  şi mai accentuat despre noi  ca să ne audă toţi ce avem de spus.
Tableta  ne-a ajutat să punem împreună povestea tăcută a pozelor  şi cea sonoră a vocilor noastre: adăugam, mutam, ştergeam, ascultam din nou, mai potriveam câte ceva, experimentam şi-n ultima clipă…salvam. În acele zile de instruiri s-au născut primele poveşti digitale, încredinţând formatorii, că vor urma  şi altele.
Vacanţa de iarnă a fost la fel una de poveste pentru utilizatorii Bibliotecii, dar nu o poveste obişnuită, dar una digitală. Anume în aceste zile am iniţiat instruirile  în cadrul trainingului  „Digital Storytelling sau Arta povestirii pas cu pas” la care au participat 12 utilizatori dornici să înveţe cum să spună poveşti folosind cuvinte, muzică și imagini împreună. Apoi, împreună, am fost pe rând; scenariști, regizori și eroi ai propriilor povești. Povestirea digitală este arta de a spune o poveste folosind instrumente bazate pe calculator. Prin intermediul acesteia, participanţii pot descrie şi împărtăşi cu ceilalţi experienţele, interesele, hobby-urile lor, ceva despre care sunt pasionaţi. Am învățat să folosim programe noi, ne-am distrat, am scris și am rescris scenarii, rezultatul fiind unul pe măsură. În ziua a treia a trainingului am vizionat filmulețele realizate, care  au declanșat emoții pozitive și zâmbete tuturor participanților. Aceste filmuleţe le-am postat pe pagina de Facebook a bibliotecii. Acest tip de activitate permite apărarea identității culturale digitale a comunității, alfabetizarea și incluziunea digitală a grupurilor vulnerabile. Prin intermediul poveștilor digitale atât bibliotecarul, cât și utilizatorii bibliotecii  ne-am îmbunătăţit  cunoștințele culturale, aptitudinile literare, dar și înțelegerea și aplicarea tehnologiei în viața cotidiană.
Acum în fiecare săptămână în incinta bibliotecii organizăm sesiuni de instruire şi ateliere practice de Digital Storytelling la care am încercat  să realizăm poveşti în echipă,  pornite de la un cuvânt, ca mai apoi fiecare participant să  realizeze  propria poveste pe bază de video sau fotografii despre valori culturale, viaţă, profesie, hobby sau experienţe relevante şi are posibilitatea de a o împărtăşi lumii întregi prin intermediul comunicării online. Mai avem încă  multe de învăţat, avem multe idei, care stau tăcute pe raft, aşteptând ziua în care să le aplicăm, ca mesajul lor să fie auzit de cât mai multă lume.


Vera OXENTE,
 şef  Biblioteca Publică pentru Copii Molovata

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Poveştile digitale prin viaţa la Bibliotecă - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta