Harta site-ului
Ajutor
“Pomii cei mai bătrîni, au fructele cele mai dulci”
“Pomii cei mai bătrîni, au fructele cele mai dulci”

“Pomii cei mai bătrîni, au fructele cele mai dulci”
proverb german

   Sunt 25 ani de cînd la data de 01 octombrie se marchează Ziua internaţională a persoanelor în vîrstă în Republica Moldova. Sărbătoarea dedicată celor ce poartă pe chip înţelepciunea şi lumina este celebrată şi în raionul Dubăsari. Astfel, la data de 2 octombrie în incinta COCT Prietenia din comuna Coşniţa, a fost organizată Măsura raională  social-culturală dedicată Zilei internaţionale a persoanelor în vîrstă. 
Măsura a fost organizată de către Direcţia asistenţă socială şi protecţia familiei Dubăsari în comun cu Asociaţia veteranilor de război şi muncă, şi nemijlocit cu susţinerea conducerii raionului Dubăsari, şi aportul Direcţiilor cultură şi turism şi agricultură şi cadastru, agenţilor economici din teritoriu. 
La manifestaţie au fost invitate persoanele care au atins vîrsta a treia din întregul raion (Coşniţa, Molovata, Doroţcaia, Roghi, Oxentea, Ustia, Molovata Nouă, Cocieri, Pîrîta, Corjova,  Marcăuţi), fiind însoţiţi de asistentul social şi/sau de conducerea autorităţilor publice locale. Oaspeţi de onoare au fost: Grigore Policinschi – Preşedintele raionului Dubăsari, Maria Jimbei – Vicepreşedintele raionului Dubăsari, Leonid Gaţcan - Vicepreşedintele raionului Dubăsari, de asemenea au fost prezenţi reprezentanţi ai Asociaţiei Republicane a Veteranilor şi reprezentanţi ai ziarului „Veteranul”. 
    Oaspeţii de onoare au venit cu sincere felicitări şi urări de bine, dorindu-le sănătate şi voie bună, mulţumindu-le pentru curajul şi bunăvoinţa de care dau dovadă, an de an, clipă de clipă.
Invitaţii au participat la masa festivă, după care au urmat o serie de cîntece şi dansuri interpretate chiar de ei, demonstrînd faptul că bătrîneţea nu este o sentinţă, ci o etapă a vieţii care are bucuriile ei.

 

Ilievici Nadejda,

Asistent Social din cardul DASPF

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

“Pomii cei mai bătrîni, au fructele cele mai dulci” - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta