Harta site-ului
Ajutor
Pentru toţi cei căzuţi în război…
Pentru toţi cei căzuţi în război…

După cum ne confirmă datele istoricilor şi participanţilor la luptele din lunile mai – iunie al anului 1944, în aşa numitul „sac” de la Coşniţa au fost măcelăriţi mii de vieţi ostăşeşti. Pentru identificarea acestor bravi ostaşi, pe data de 29 mai curent, preşedintele raionului Dubăsari dl Grigore POLICINSCHI a primit în vizită preşedintele Asociaţiei „MEMORIAL”, dna Angela SCRIPCARAŞ, care şi-a propus drept scop identificarea şi comemorarea persoanelor (ostaşi, militari, civili), de orice naţionalitate, căzute la datorie, în războaie, lupte pe teritoriul Moldovei sau în afara acesteia.

Reprezentanţii Asociaţiei vor efectua cercetări, inclusiv săpături, pentru a identifica locurile de înmormîntare comună a ostaşilor căzuţi în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei din 19941 -1945 şi reînmormîntarea acestora la memorialele existente.

Această acţiune este necesară fiindcă 10 de mii de ostaşi au căzut în lupte, nefiind identificate locul şi numele acestora, respectiv osemintele acestora fiind împrăştiate în locuri neidentificate oficial.

Serviciul relaţii cu publicul

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Pentru toţi cei căzuţi în război… - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta