Harta site-ului
Ajutor
Orarul ședințelor Comisiilor de specialitate ale Consiliului raional Dubăsari
Orarul ședințelor Comisiilor de specialitate ale Consiliului raional Dubăsari

Stimaţi consilieri raionali,
Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă, că şedinţele comisiilor de specialitate ale Consiliului raional, în cadrul cărora vor fi examinate proiectele de decizii pentru şedinţa extraordinară a Consiliului raional din 27.07.2023, vor avea loc, după cum urmează:
1) 27.07.2023, ora 9.00, Sala mică, etajul III, Consiliul raional Dubăsari, Comisia pentru problemele administrative, economie, buget şi finanţe. (Preşedinte: Efimia Polivenco)
2) 27.07.2023, ora 10.00, Sala mare, etajul II, Consiliul raional Dubăsari, Comisia pentru protecţia mediului, amenajarea teritoriului şi infrastructurii (Preşedinte: Ştefan Driga).
Vă amintim, că în conformitate cu art. 29, 35 ale Regulamentului privind constituirea şi funcţionarea Consiliului raional Dubăsari (aprobat prin Decizia Consiliului raional nr.5/1 din 26.12.19) prezenţa membrilor comisiilor de specialitate la şedinţele acestora este obligatorie.
La şedinţa comisiei pot fi prezenţi, fără drept de vot, consilierii care nu sunt membri ai acestor comisii (pct. 29 al Regulamentului privind constituirea şi funcţionarea Consiliului raional, aprobat prin Decizia Consiliului raional nr.5/1 din 26.12.2019).
 
Cu respect,
Secretara Consiliului raional Dubăsari,
Maria JIMBEI

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Orarul ședințelor Comisiilor de specialitate ale Consiliului raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta