Harta site-ului
Ajutor
O comunitate unită - o comunitate dezvoltată!
O comunitate unită - o comunitate dezvoltată!

Ajutorul social este un suport financiar, plătit în fiecare lună, familiilor care se află într-o situaţie de mare dificultate. Acest suport financiar ce permite garantarea unui venit minim pentru fiecare familie vulnerabilă, se acordă începînd cu anul 2009.
Analizînd rezultatele implementării Legii cu privire la ajutorul social, pentru perioada 2009-2011, observăm că pe primul loc după numărul beneficiarilor de ajutor social se află satul Oxentea, familiile care au beneficiat de această prestaţie constituie 471, apoi urmează Ustia, numărul beneficiarilor fiind 410 şi pe locul trei se plasează Doroţcaia cu 306 beneficiari. Cei mai puţini beneficiari de ajutor social avem în următoarele localităţi: Roghi, Pohrebea şi Corjova, numărul acestora fiind între 14 şi 29 beneficiari.
 
Diagrama de mai sus ne demonstrează că familiile beneficiarilor de ajutor social este foarte mare. Dacă fiecare dintre aceste familii ar participa cîtuşi de puţin la desfăşurarea activităţilor din cadrul localităţii din care fac parte, vom avea comunităţi dezvoltate. Participarea comunitară finalizează prin dezvoltarea comunitară, iar dezvoltarea comunitară este o expresie condensată a comportamentului participativ al oamenilor.
Dezvoltarea comunitară, reprezentînd „calea directă spre consolidarea civică a societăţii”, contribuie la transformarea comunităţii locale în subiect activ al rezolvării unei game largi de probleme colective. Ea are în obiectiv edificarea comunităţii puternice, capabilă să depăşească cu succes problemele locale cu care se confruntă. Aplicarea acestei strategii a condus la o mai mare coeziune dintre cetăţenii unui stat, la sporirea responsabilităţii faţă de inegalităţile existente în comunitate, la modificarea structurii şi modului de funcţionare a principalelor instituţii ale comunităţii.

Zinaida STASEV,
specialist principal pentru administrarea ajutorului social

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

O comunitate unită - o comunitate dezvoltată! - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta