Harta site-ului
Ajutor
Notă informativă
Notă informativă

 

     CTAS Dubăsari vă aduce la cunoştinţă că în conformitate cu prevederile Legii nr.1591-XV din 26 decembrie 2002 privind protecţia socială suplimentară a unor beneficiari de pensii şi a unor categorii de populaţie, se  stabileşte, începînd cu 1 iulie 2014, o alocaţie lunară de stat în cuantum de 550 lei femeilor cu vîrsta cuprinsă între 55 şi 57 de ani şi bărbaţilor cu vîrsta cuprinsă între 60 şi 62 de ani, care la 1 ianuarie 2014 au domiciliu în comunele Cocieri, Corjova, Coşniţa, Molovata Nouă, Fîrlădeni şi în satele Copanca, Doroţcaia, Pîrîta, Varniţa, Hagimus şi nu beneficiază de pensii stabilite de administraţia de la Tiraspol şi care nu beneficiază de pensii sau alocaţii în sistemul public de asigurări sociale de stat.

    În cazul în care beneficiarul de astfel de prestaţie socială a decedat şi nu a ridicat alocaţia lunară de stat în legătură cu decesul suma neîncasată nu se plăteşte.

    Recomandăm ca prestaţia dată să fie primită la timp.

Documentele necesare.

Buletin de identitate – original şi xerox

Certificat de la Transnistria( Direcţia Orăşeniască Dubăsari) că nu beneficiază de prestaţii sociale

Primirea documentelor de stabilire a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii se depun nemijlocit de către solicitant.

 

 

 

Şef Direcţiei CTAS Dubăsari                                      S.Ciobanu

Şev serviciu calcul drepturi sociale                             O.Balaur

Tel.024852736

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Notă informativă - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta