Harta site-ului
Ajutor
Noi specialiști în cadrul Autorității executive din cadrul Consiliului raional
Noi specialiști în cadrul Autorității executive din cadrul Consiliului raional

Asigurarea autorității publice cu personal calificat este unul din scopurile principale ale președintelui raionului în cadrul politicii de gestionare a resurselor umane ale Autorității executive din subordinea Consiliului raional Dubăsari. Astfel, conform Legii nr.158-XVI din 04.07.2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” şi Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,  joi, 14 iunie 2012, în incinta sălii mici de ședințe a Consiliului raional a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de specialist principal pentru rapoarte și analiză în sectorul bugetar, Direcţi generală finanţe.
Persoanele care au candidat la această funcție au trecut ambele etape ale concursului, și anume proba scrisă și interviul, unde au putut să-și demonstreze cunoştinţele teoretice și practice, iar membrii comisiei de concurs au avut posibilitatea să discute cu aceştia și să cunoască mai multe detalii despre personalitatea lor.
Toţii candidaţii s-au prezentat la nivel, însă aprecierea cea mai înaltă din partea membrilor comisiei de concurs a primit-o dl Verlan Ghenadie, locuitor al satului Pîrîta. Îi urăm succese noului specialist şi realizări profesionale în domeniu. 

Șef-adjunct Direcție juridică și resurse umane
I. Danilov

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Noi specialiști în cadrul Autorității executive din cadrul Consiliului raional - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta