Harta site-ului
Ajutor
Noi facilităţi pentru agenţii economici!!!!
Noi facilităţi pentru agenţii economici!!!!

Agenții economici care nu au angajați și nu înregistrează plăți la buget sunt scutiți, începând cu ziua de astăzi, de obligația de prezentare a dării de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna respectivă. Prevederile se conțin în Legea 13/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, publicată astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aceeași lege prevede unificarea informației ce ține de raporturile de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale și medicale într-un singur formular, precum și extinderea termenului de prezentare a informației sus-menționate de la 1 zi până la 10 zile lucrătoare.

De asemenea, astăzi a intrat în vigoare și Ordinul Ministerului Finanțelor care vine să asigure implementarea prevederilor Legii nr.13/2019, precum și să simplifice modul de raportare. Astfel, începând cu 22 februarie 2019, entitățile, care nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu au obligația de a prezenta darea de seamă forma IPC18. Prevederile menționate se extind și asupra dărilor de seamă (Forma IPC18) care urmează să fie prezentate până la 25 februarie 2019, pentru luna ianuarie curent.

Prin același Ordin, a fost aprobat noul Formular tipizat (Forma IRM19) Informația privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă, care va fi prezentat pentru situațiile aferente raporturilor de muncă (angajare sau modificărilor/încetarea raporturilor de muncă, acordarea concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal) ce au loc începând cu luna aprilie a anului 2019. Ulterior, tabelul nr.2 al Formei IPC18 nu se va mai completa.

Totodată, până la implementarea noului formular (Forma IRM19), raportarea informației privind raporturile de muncă aferente perioadei 22 februarie-31 martie 2019 se va realiza prin prezentarea formularului în vigoare la moment forma DSA19 și prin tabelul nr.2 din Forma IPC18. Informația respectivă se va prezenta în termen pînă la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal.
 

Nicolaev Ana, Şef Serviciul dezvoltarea economică, investiţii şi relaţii transfrontaliere

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Noi facilităţi pentru agenţii economici!!!! - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta