Harta site-ului
Ajutor
O nouă istorie de succes datorită serviciilor STOFM Dubăsari
Vă prezentăm istoria de succes a unei adolescente ambițioase care a reușit  la vârsta căutărilor și autoafirmărilor de a se angaja  la un loc de muncă pe specialitate, este vorba de Oprea Cristina, o tânără de 22 ani din s. Molovata Nouă, raionul Dubăsari. „Întotdeauna mi-am dorit sa fiu independentă și
Vizite: 582
Data: 2023-04-03
autor: Aparatul Președintelui raionului
Sănătatea prin mişcare
Conform planului de activitate al Direcţiei Învăţământ General Dubăsari, în parteneriat cu FSŞRM şi Liceul Teoretic "Ion Creangă" Coşniţa, la data de 29 martie, în incinta liceului s-a desfăşurat seminarul metodico-practic ,,Sănătatea prin mişcare". Dl Iurie Berlinschii, profesor de Educaţie fizică, grad didactic superior, preşedinte al Federaţiei Sportului Şcolar, a diseminat
Vizite: 239
Data: 2023-03-30
autor: Direcţia Învăţământ General Dubăsari
Dezvoltarea gândirii critice la copii cu vârstă preșcolară
Buddha afirma: „Suntem ceea ce gândim, tot ceea ce suntem ia naştere din gândurile noastre. Cu gândurile noastre construim lumea”. Conform planului de activitate al Direcţiei învăţământ general Dubăsari, în scopul asigurării calității procesului educațional prin formarea profesională a cadrelor didactice la data de 28 martie 2023, în incinta grădiniţei-creşă „Scufița Roșie”, satul Doroțcaia
Vizite: 215
Data: 2023-03-30
autor: Direcţia Învăţământ General Dubăsari
Activităţi dedicate limbii și culturii franceze
În fiecare an, pe 20 martie, este sărbătorită Ziua Internațională a Francofoniei. Această dată a fost aleasă cu referire la crearea agenției de cooperare culturală și tehnică la Niamey, Niger la 20 martie 1970, numită acum Organizația Internațională a Francofoniei. Cu această ocazie, vorbitorii de franceză prezenți pe cele 5 continente
Vizite: 178
Data: 2023-03-30
autor: Direcţia Învăţământ General Dubăsari
Direcția economie, buget și finanțe anunță a doua etapă de desfășurare a Expoziției-Târg
Pe data de 14 aprilie, începînd cu ora 10:00, în scuarul Casei raionale de cultură (s.Coșnița), se va desfășura cea de-a doua etapă a Expoziției-Târg, cu comercializarea, expunerea și promovarea produselor, mărfurilor și serviciilor oferite de către agenții economici din raion. Evenimentul este destinat antreprenorilor și consumatorilor din raionul Dubăsari cît
Vizite: 238
Data: 2023-03-28
autor: Aparatul Președintelui raionului
Cererile de solicitare a subvenției în avans pot fi depuse
Potrivit Ordinului Agenției Relații funciare și cadastru a Republicii Moldova se lansează apelul de depunere a cererilor de solicitare a subvenției în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, ameliorarea și protecția solului pentru perioada 10.03.2023 - 21.04.2023. Sunt eligibile pentru obținerea subvenției în avans dosarele de solicitare a subvenției în
Vizite: 283
Data: 2023-03-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Mesaj de felicitare al președintelui raionului dl Grigore FILIPOV pentru omagiații săptămânii curente!
Stimați colegi, Dragi prieteni! Din numele Consiliului raional Dubăsari și al meu personal, vă felicităm din suflet cu ocazia zilelor de naștere! Vă dorim bunăstare personală și momente fericite în viață, mari succese și perspective inevitabile în activitate. Să fiți mereu înconjurați de cei dragi alături, sănătoși, voioși și împliniți! Pe tărâmul professional vă
Vizite: 238
Data: 2023-03-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Duminică mutăm acele ceasornicului cu o oră înainte
Trecerea de la ora de iarnă la cea de vară se face anual, în ultimul weekend din luna martie. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel că ziua de duminică, 26 martie, va fi cea mai scurtă din acest an. Ora 3.0 va deveni ora
Vizite: 267
Data: 2023-03-24
autor: Aparatul Președintelui raionului
Testarea candidaţilor la examenele naţionale 2023
În baza Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 241 din 15.03.2023 şi scrisoarea A/13-13-94 din 16.03.2023 şi al Ordinului DÎG nr. 52 din 17 martie 2023 cu privire la desfăşurarea testării candidaţilor la examenele naţionale de absolvire, sesiunea 2023 în perioada 27 martie – 06 aprilie 2023 se va desfăşura
Vizite: 264
Data: 2023-03-24
autor: Direcţia Învăţământ General Dubăsari
Atelier de lucru raional cu directorii adjuncţi responsabili de procesul instructiv
În incinta Consiliului raional Dubăsari, la data de 17 martie 2023, a fost organizat şi desfăşurat atelierul de lucru raional cu directorii adjuncţi responsabili de procesul instructiv cu tema: „Planificarea şi organizarea activităţilor în cadrul săptămânii metodice în instituţiile de învăţământ general”. În cadrul atelierului au fost discutate subiectele referitor la prevederile
Vizite: 330
Data: 2023-03-23
autor: Direcţia Învăţământ General Dubăsari
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta