Harta site-ului
Ajutor
Promovarea testării electronice pentru ocuparea funcției de director al grădiniței – creșă ”Lăstăraș”, s.Molovata Nouă
La data de 03.07.2019, ora 09:00 în incinta centrului de testare gimnaziul Pîrîta, raionul Dubăsari, a avut loc etapa a doua a concursului pentru ocuparea funcției de director al grădiniței – creșă s. Molovata Nouă – testarea electronică. Ținem să specificăm faptul că, pentru participare la concursul de ocupare a funcției
Vizite: 1439
Data: 2019-07-03
autor: Secția juridică și resurse umane
Au demarat lucrările de reparație a drumurilor din platoul Ustia
După finalizarea cu succes a lucrărilor de asfaltare planificate în platoul Cocieri, a fost dat startul lucrărilor de reparație a porțiunilor de drum local de interes raional din platoul Ustia. Ca urmare a vizitei Vicepreședintelui raionului Dubăsari dl V. Sandul de comun cu specialiștii Direcției construcții, gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului,
Vizite: 1387
Data: 2019-07-02
autor: Secția construcții,gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului
Ghenadie Rus un tânăr ambițios și cu caracter
Tot mai mulți tineri din raionul Dubăsari, aleg să rămână acasă, să muncească aici, pentru a fi alături de familie și prieteni. Rus Ghenadie, originar din satul Coșnița raionul Dubăsari, născut la 4 decembrie 1993, este un tânăr ambițios, care cu suportul și susținerea familiei și-a deschis propria afacere. La început
Vizite: 2389
Data: 2019-07-02
autor: Aparatul Președintelui raionului
Secţia situaţii excepţionale Dubăsari atenționează!!!
Secţia Situaţii Excepţionale Dubăsari atenționează asupra riscurilor la care sunt expuși oamenii în perioada caniculară. Avertizările specialiștilor vin în contextul instalării codului de temperaturi ridicate instituit pe teritoriul țării. Conform informațiilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat în perioada 01-04 iulie pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33-34°C.
Vizite: 1579
Data: 2019-07-02
autor: Aparatul Președintelui raionului
Deținătorii terenurilor pe care crește Ambrosia riscă să fie amendați
Direcția raională pentru siguranța alimentelor Criuleni (cu raza de acoperire și a raionului Dubăsari), vă aduce la cunoștință că din cauza răspândirii în masă a plantei de carantină Ambrosia spp., în baza Legii nr. 228 din 23.09.2010 cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară și Hotărârea Guvernului nr. 967
Vizite: 1570
Data: 2019-07-02
autor: Aparatul Președintelui raionului
Investim în viitorul localităților raionului
 La data de 26.06.2019, arhitecorul-șef  al raionului Dubăsari, a efectuat o deplasare de serviciu  în s. Cocieri, raionul Dubăsari. În localitatea dată  a fost convocată comisia raională de selectare a terenului pentru construcţii, pentru amplasarea unui centru comercial.   În urma examinării terenului propus pentru construcția obiectului sus-menționat, membrii comisiei s-au expus
Vizite: 1144
Data: 2019-07-02
autor: Aparatul Președintelui raionului
Deconectări programate ale energiei electrice în satul Pîrîta
S.A. „RED-Nord” anunță pentru perioada 08-12.07.2019 deconectări ale energiei electrice în satul Pîrîta din raionul Dubăsari. În legătură cu reconstrucţia liniilor electrice (demontarea liniei vechi şi montarea liniei noi)  și a executării lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie, se va întrerupe energia electrică în  intervalul orelor 08:00-17:00. Pentru informaţie suplimentară apelaţi la
Vizite: 1010
Data: 2019-07-02
autor: Aparatul Președintelui raionului
Programul raional de întreținere a drumurilor locale de interes raional în plină desfășurare !
Programul raional de întreținere a drumurilor publice locale de interes raional, raionul Dubăsari, pentru perioada anului 2019, este în plină desfășurare. Profitând de timpul prielnic, sunt mobilizate toate eforturile și se monitorizează zilnic graficul execuției lucrărilor pentru a reuși realizarea planului. Pe parcursul săptămânii curente s-au desfășurat lucrări de plombare și
Vizite: 1345
Data: 2019-06-28
autor: Secția construcții,gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului
Agricultorii din raion sunt gata pentru recoltarea spicoaselor
Privind lanurile de grâne, care se întind pe câmpurile satelor noastre, nu putem să nu ne bucurăm de asemenea bogăţie. Necătând la roada bogată care se aşteaptă anul acesta, totuşi rezultatul muncii, demarate în toamna trecută, se va putea de evaluat doar atunci când vom vedea grânele în hambare.  Pentru o
Vizite: 1359
Data: 2019-06-28
autor: Secția Agricultură şi Cadastru
Măsuri de apărare împotriva incendiilor în perioada campaniei de recoltare
În perioada 25-27 iunie 2019 angajaţii Secţiei situații excepționale Dubăsari (SSE) în comun cu angajaţii Direcţiei agricultură şi cadastru Consiliul raional Dubăsari au efectuat vizite de lucru la agenţii economici din raionul Dubăsari, unde au monitorizat procesul de pregătire a tehnicii pentru perioada de recoltare pentru anul 2019.  În timpul acestor
Vizite: 1403
Data: 2019-06-28
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta