Harta site-ului
Ajutor
Muncitorii „Fabricii de conserve” îngrijoraţi de falimentarea acesteia
Muncitorii „Fabricii de conserve” îngrijoraţi de falimentarea acesteia

Astăzi, un grup de 8 persoane, muncitori ai „Fabrici de conserve” din satul Coşniţa, au fost primiţi în audienţă de Preşedintele raionului Dubăsari Grigore Policinschi. În cadrul audienţei, aceștia şi-au exprimat nemulțumirea şi îngrijorarea pentru faptul că au rămas fără un loc de muncă, şi plus la aceasta şi fără salariul achitat de cîteva luni. Muncitorii au solicitat implicarea autorităţii executive raionale întru soluţionarea problemei privind  întreprinderea măsurilor pentru a nu permite închiderea Fabricii de conserve.

Întreprinderea a fost fondată la 15 mai 1932 şi răstimp de 79 de ani de activitate a acumulat o experienţă unică în domeniul producerii conservelor din fructe şi legume, a semifabricatelor şi conservelor. În acest răstimp întreprinderea a fost în repetate rînduri reutilată şi modernizată, la un moment dat, fiind  o întreprindere de vîrf în domeniu. SA „Fabrica de conserve din Coşniţa” s-a ocupat cu producerea şi realizarea de mazăre verde, castraveţi, compoturi, gemuri, dulceaţă, pastă de roşii şi sucuri cu o gamă de peste 50 feluri, în proces de producere aplicîndu-se numai componenţi naturali.

Însă posibil, din cauza incompetenţei sau al neglijenţei conducerii fabricii, peste 300 de muncitori au rămas fără sursa principală de venit din bugetul familial, aceasta din urmă fiind în pragul falimentului.

La rîndul său, Preşedintele raionului Grigore POLICINSCHI a menţionat că este disponibil şi va întreprinde toate măsurile şi eforturile pentru a nu admite închiderea sau distrugerea întreprinderii respective. „Eu personal, categoric nu voi permite distrugerea fabricii şi voi fi alături de Dumneavoastră.”

De asemenea, în legătură cu stoparea activităţii Fabricii de conserve, serviciul de pompieri ce deserveşte localităţile Pîrîta, Doroţcaia, Coşniţa şi Pohrebea riscă să înceteze prestarea serviciilor pentru populaţie, deoarece lucrătorii nu-şi vor mai putea ridica salariile începînd cu luna martie 2012. În acest caz, Preşedintele raionului în cadrul şedinţei de lucru a comisiei raionale pentru situaţii excepţionale, în urma  examinării situaţiei respective, a specificat că în acest caz, Consiliul raional Dubăsari îşi asumă obligaţiunea de a achita salariile colaboratorilor serviciului de pompieri Coşniţa pentru perioada anului 2012.

În cadrul întrevederii, s-a propus şi de a organiza în timpul apropiat o întîlnire lărgită a Preşedintelui raionului cu muncitorii fabricii de conserve pentru a putea fi discutate şi  întreprinse măsurile întru soluţionarea problemelor ce au fost expuse în cadrul audienţei.

Totodată, mîine, cu începutul de la orele 16:00 va avea loc şedinţa de lucru privind monitorizarea situaţiei de insolvabilitate creată la fabrica de conserve, în cadrul căreia sunt invitaţi pentru participare conducerea fabricii, şefii subdiviziunilor din cadrul Consiliului raional care au tangenţe în cazul respectiv, reprezentantul băncii Moldova-Agroindbank, primarul localităţii Coşniţa, conducători de servicii desconcentrate, muncitori din cadrul fabricii. Şedinţa va avea loc în incinta Consiliului raional cu prezidarea dlui Grigore POLICINSCHI, preşedinte al raionului.


Ec. Racoveţ
şef Serviciu relaţii cu publicul

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Muncitorii „Fabricii de conserve” îngrijoraţi de falimentarea acesteia - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta