Harta site-ului
Ajutor
Mulţumesc, bibliotecă mică
Mulţumesc, bibliotecă mică

"Mulţumesc, bibliotecă mică", aşa se numesc cele două proiecte identice realizate în gimnaziul Oxentea şi în liceul „Ştefan cel Mare” din s.Molovata de către Organizaţia Mondială a Turismului pe lîngă ONU pentru eradicarea sărăciei şi susţinerea turismului fondată în anul 2004 în Seul , Corea de Sud.

La 31 martie 2015, în gimnaziul Oxentea, a avut loc ceremonia oficială de inaugurare a bibliotecii respective , la care au participat înalte oficialităţi şi oaspeţi dragi, cum ar fi: Dna ambasador Dho Young-shim şi alte oficialităţi din Corea de Sud, viceministrul Educaţiei Republica Moldova Dna Liliana Nicolaescu-Onofrei, secretarul general adjunct al Guvernului Dl Leonid Bujor , vicepreşedintele raionului Dubăsari Dna Maria Jimbei, specialist coordonator al DÎTS dna Svetlana Isaicul ,primarul de Oxentea Dl Valeriu Rusu , părinţi ş.a. Proiectul include 5 mese a cîte 6 locuri şi scaune , 6 rafturi pe care abia de mai încap cele aproape 3000 de cărţi, birou pentru bibliotecară, calculator performant, imprimantă, hărţi şi globuri geografice, planşe, rechizite de birou ş.a. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 200 mii lei. La ceremonie oaspeţii din Coreea au mai dăruit gimnaziului un proiector şi un ecran portativ.

Cea mai mare parte a cărţilor au fost aduse direct de la edituri şi sunt cărţi de ultimă oră, ce conţin informaţii din diverse domenii şi pentru diferite vîrste, cărţi frumos ilustrate şi foarte atractive.Sperăm ca aceste cărţi să fie utile atît elevilor, cît şi profesorilor.

Din numele corpului didactic al gimnaziului Oxentea, din numele elevilor şi al părinţilor exprimăm adînca noastră recunoştinţă şi mulţumire donatorilor internaţionali şi cu siguranţă acest proiect va avea un impact pozitiv asupra îmbunătăţirii procesului instructiv educativ din şcoala noastră.

Leunti Elena,

bibliotecar şcolar, gimnaziul Oxentea r.Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Mulţumesc, bibliotecă mică - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta