Harta site-ului
Ajutor
Molovata Nouă îşi plînge eroii căzuţi în războiul armat de pe Nistru din anul 1992
Molovata Nouă îşi plînge eroii căzuţi în războiul armat de pe Nistru din anul 1992

      Pentru locuitorii satului Molovata Nouă, data de 2 martie este o zi plină de amintiri şi slujbe de pomenire a celor căzuţi în războiul de pe Nistru. An de an, în această zi se organizează de către autoritatea publică locală împreună cu preotul mitingul de comemorare, cu depunerea florilor la monumentul eroilor căzuţi în războiul din martie 1992, slujbe şi mese  de pomenire.
    La acţiunea dedicată comemorării au fost prezenţi: dna Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari; dl Grigore Moga, reprezentantul Inspectoratului General de Poliţie; dl Ion Pricop, şef IP Dubăsari; dl Valeriu Sandul, primar de Molovata Nouă; dl Victor Timoş, preşedintele asociaţiei combatanţilor din localitate; dl Ştefan Driga, agent economic; dl Alexandru Ursu, combatant; părintele bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
      Dl Valeriu Sandul a adus sincere mulţumiri celor care au luptat în acel război nederept: „Au trecut deja 23 ani, au trecut deja 23 primăveri de la finisarea acelui conflict armat din 1992, însă noi, cetăţenii din stînga Nistrului, nici azi nu sîntem atît de independenţi dupa cum sună acest cuvînt, spun cu regret acest lucru. Dar cred şi sînt convins că undeva în adîncul sufletelor noastre, înca mai arde o scînteie, mai este o speranţă,  că vreodată Republica Moldova va fi o ţară integră.
Aduc sincere mulţumiri acelor bărbaţi, care au luptat în acel nedrept razboi din 1992. Aduc sincere condoleanţe şi îmi exprim regretul faţă de acele persoane, care şi-au pierdut rudele, prietenii, în urma acelor acţiuni militare. Spun, Dumnezeu să-i ierte pe acei tineri care nu s-au mai întors acasa...”.
      „Trecerea timpului este ireversibilă indiferent de condiţia omului. Sunt deja 23 de ani de la Războiul cu separatismul transnistrean, dar pata rece şi plină de durere rămîne a fi o veşnicie în sufletul întregii omeniri. Au devenit istorice evenimentele tragice ale anului 1992, cînd conflictul militar de pe Nistru a curmat vieţile părinţilor şi ale copiilor, irecuperabilă este durerea pentru  fiecare locuitor din s. Molovata Nouă”, a menţionat dna Maria Jimbei.
      La finele mitingului a urmat marşul la cimitir, unde s-a organizat slujba divină şi s-au pus flori şi coroane pe mormintele celor căzuţi la războiul de pe Nistru.
Recitalul de poezii a elevilor gimnaziului „Anatol Codru”,  a atins sufletele fiecăruia din cei prezenţi, lacrimi fierbinţi curgeau pe obrajii combatanţilor, mamelor, soţiilor, care ţin minte acel masacru din  martie 1992. Ziua de comemorare s-a sfîrşit cu o masă de pomenire la tabăra Nistru.
     Combatanţii au mulţumit organizatorilor pentru atenţia  şi sprijinul acordat. La masa de comemorare s-au povestit peripeţii hazlii de pe timpuri, astfel creînd o atmosferă plăcută,  de parcă toţi camarazii lor ar fi în viaţă. „Noi vă vom cinsti memoria, prin veşnica pomenire...”

Elena Gheorghiţa, redactor principal

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Molovata Nouă îşi plînge eroii căzuţi în războiul armat de pe Nistru din anul 1992 - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta