Harta site-ului
Ajutor
Mesajul Preşedintelui raionului Grigore POLICINSCHI cu ocazia Zilei Poliţiei !
Mesajul Preşedintelui raionului Grigore POLICINSCHI cu ocazia Zilei Poliţiei !

Cu ocazia marcării Zilei Poliţiei Naţionale, adresez sincere felicitări, urări de bine şi realizări notorii întregului colectiv poliţienesc al Comisariatului raional de poliţie Dubăsari.
Apreciem la justa valoare eforturile depuse de colaboratorii de poliţie în  combaterea criminalităţii,  menţinerea ordinii publice, organizarea justă a activităţii, mobilizarea tuturor resurselor şi potenţialului uman, principialităţii şi profesionalismului demonstrat.
Astfel, pentru Comisariatul raional de poliţie trebuie să devină o prioritate nu numai activitatea de curmare a manifestărilor criminale, dar, în primul rând, profilaxia şi preîntâmpinarea infracţiunilor, liniştea şi ordinea în societate, siguranţa cetăţeanului aflat la domiciliu, la locul de muncă ori în locurile publice.
Sîntem convinşi că întreg efectivul poliţienesc va depune şi în continuare toate eforturile, asumîndu-şi în faţa poporului angajamentul de a activa mai eficient pentru asigurarea ordinii, securităţii şi liniştii în raionul Dubăsari. Doar prin transparenţă, profesionalism, principilaitate şi onestitate veţi putea cuceri încrederea populaţiei, stabilind relaţii strânse cu societatea.
În numele Consiliului raional Dubăsari, doresc tuturor colaboratorilor de poliţie, precum şi familiilor Dumneavoastră, mulţi ani cu sănătate, bunăstare, optimism şi noi  realizări întru prosperarea raionului şi locuitorilor noştri.
 
Cu sincere urări de bine,
Preşedintele raionului Grigore POLICINSCHI

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Mesajul Preşedintelui raionului Grigore POLICINSCHI cu ocazia Zilei Poliţiei ! - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta