Harta site-ului
Ajutor
Măsuri anticorupţie - în vizorul autorităţilor publice şi societatea civilă din Moldova
Măsuri anticorupţie - în vizorul autorităţilor publice şi societatea civilă din Moldova

Astăzi, 12 decembrie 2011, Preşedintele raionului Dubăsari Grigore POLICINSCHI, în calitate de reprezentant al Congresului Puterilor Locale din Moldova (CALM), participă în cadrul lucrărilor celei de-a VII-a Conferinţă Naţională Anticorupţie cu genericul „Progrese şi perspective în reprimarea corupţiei”, eveniment organizat de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei cu suportul şi asistenţa Misiunii Uniunii Europene de asistenţă la frontieră în Moldova şi Ukraina.

Conferinţa oferă un bun prilej pentru prezentarea activităţilor anticorupţie întreprinse pe parcursul anului 2011 în domeniul specific de activitate, preocupărilor în domeniul luptei cu corupţia şi identificarea progreselor şi perspectivelor care-şi vor găsi reflectarea în cadrul implementării noii Strategii Naţionale Anticorupţie şi Planului său de acţiuni.

Conform agendei Conferinţei, în cadrul acesteia va mai fi lansată cea de-a cincea ediţie a şcolii „Tineretul împotriva corupţiei”, organizată de Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) în parteneriat cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Serviciul de Stat Grăniceri al Ucrainei. Obiectivele şcolii constau în familiarizarea tinerilor studenţi cu conceptele, standardele şi măsurile anticorupţie aplicate la nivel naţional, european şi internaţional.

La eveniment sunt invitaţi înalţi oficiali, experţi, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai organismelor internaţionale, mediului de afaceri, societăţii civile şi mass-media.

Conferinţa are loc în sala „Nistru”, Hotelul Leogrand (mun. Chişinău, str. M. Varlaam 77) cu începutul de la orele 9:00.


Ec. Racoveţ
s.p. în probleme relaţii cu publicul

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Măsuri anticorupţie - în vizorul autorităţilor publice şi societatea civilă din Moldova - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta