Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
La 04 decembrie a.c. în L.T. Doroțcaia s-a desfășurat un seminar teoretico-practic raional cu participarea managerilor şcolari din cadrul instituțiilor preuniversitare raionale la tema: “Indexul incluziunii - dezvoltarea procesului de învățare și participare în școli”. Conform agendei seminarului managerii şcolari au asistat la şapte ore publice în clasele a II-a La data de 5 Decembrie 2018, Președintele raionului Dubăsari, dl Grigore POLICINSCHI, a convocat Ședința comună cu serviciile sociale, medicale, învățământ și poliție, cu privire la activitatea acestora și sarcinele de conlucrare între acestea. Ședința a avut loc în Sala Mare de ședințe, Consiliul raional Dubăsari, unde au afost invitați În conformitate cu planul de activități de bază al Secției administrativ-militară Dubăsari, sarcinele puse de către Guvernul RM și Decizia Consiliului raional Dubăsari nr. 0106 din 22.02.2018 Cu privire la activitățile pentru încorporarea tinerilor cu anul nașterii 1991-2000 în serviciul militar în termen redus și serviciul civil în martie – Casa Teritorială de Asigurări Sociale Dubăsari vă aduce la cunoştinţă că, potrivit prevederilor art. 70 alin.(1) al Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2015, în ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se efectuiază operaţiuni de încasări şi plăţi bugetare , ci doar operaţiuni interne şi de încheiere Desfășurarea ședințelor Consiliului raional reprezintă un succes pentru buna activitate a întregului Consiliu. În această ordine de idei, de către consilierii raionali, au fost aprobate cele 10 proiecte de decizii înaintate spre aprobare cu votarea practic unanimă a acestora.
Unul dintre cele mai importante proiecte de decizii, cu un impact de Vineri, 30.11.2018, în Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” s-a desfășrat ultima activitate din cadrul Zilei Naționale a Tineretului și anume activitatea extracurriculară „Hai să cântăm tinerețea!” Activitatea a fost pregătită și prezentată de elevii clasei a X-a, coordonați de dirigintele Barabaș Iulia. După activitate a fost organizată o discotecă pentru elevii Prin prezenta Casa Teritorială de Asigurări Sociale Dubăsari vă informează că, prin Ordinul preşedintelui CNAS nr. 142-A din 24.10.2018, a fost aprobată instrucţiunea privind exploatarea SI ,,Scanare Carnet” în procesul de citire a informaţiei din carnetele de muncă scanate.
Adiţional informăm că, în contextul implimentării prevederilor Legii nr.105 din 14 iunie CTAS Dubăsari vă aduce la cunoştinţă că conform Legii Nr.133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, furnizarea informaţiei privind datele cu caracter personal, inclusiv a dosarelor de pensionare/ personal al beneficiarului, instituţiilor competente din partea stângă a Nistrului, se efectuiază numai la depunerea de către subiectul datelor cu S.A. „RED-Nord” anunță pentru perioada 10-15.12.2018, deconectări ale energiei electrice în platourile Coșnița și Cocieri.
În legătură cu executarea lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie, se va întrerupe energia electrică:
10 decembrie 2018: s. Pîrîta (parțial) – 09:00-16:00.
11 decembrie 2018: s. Coșnița (parțial) – 09:00-16:00.
12 -13 decembrie 2018: s. Cocieri (parțial) MOTTO: ”Copiii sunt ca oglinda: fac tot ce văd și ce aud. Fii o reflexie bună pentru ei”. Kelvin Heath
Orice părinte este dornic să îi ofere copilului său toate avantajele pentru a reuși în viață, atât cele materiale, cât și cele psihice. Iar un copil are nevoie constantă de îndrumare și |