Harta site-ului
Ajutor
Recomandări în scopul prevenirii diseminării dăunătorilor
Prin prezenta, Direcția Teritorială pentru Siguranța  Alimentelor Criuleni (cu raza de acoperire și a r-nlui Dubăsari), Vă aduce la cunoștință, că în ultima perioadă pe teritoriul raioanelor s-a depistat eclozarea, hrănirea și zborul în masă a Fluturelui de scaeți, Omidei păroase a dudului și Molia caștanului de primă generație cu
Vizite: 1096
Data: 2019-06-11
autor: Aparatul Președintelui raionului
Pompierii și polițiștii în vizită la taberele de odihnă din raion
La data de 10.06.2019  la tabăra de odihnă “LA POPAS” de către  Pompierii Secţiei situaţii excepţionale Dubăsari, în comun cu colegii de la Inspectoratul de poliţie, au efectuat o vizită de lucru. Vizita dată a avut drept scop familiarizarea copiilor care se află la odihnă au avut parte de o instruire
Vizite: 1141
Data: 2019-06-11
autor: Aparatul Președintelui raionului
Cum ne protejăm de fulgere în timpul furtunii?
În ultimul timp, ploile cad practice zilnic pe întreg teritoriul țării. Vremea instabilă este însoțită de fulgere, furtuni. Secția situații excepționale Dubăsari vine cu un șir de recomandări, reguli de comportare necesare de respectat în timpul furtunilor, a fulgerelor: - Prima regulă elementară spune că, atunci când plouă cu descărcări electrice, este
Vizite: 1434
Data: 2019-06-11
autor: Aparatul Președintelui raionului
Continuă sesiunea de examene pentru absolvirea liceului
La data de 07 iunie 2019 s-a desfăşurat al doilea examen pentru absolvirea liceului la disciplina şcolară Limba şi literatura română pentru şcoala naţională şi Limba şi literatura rusă pentru clase alolingve. În raion s-au instituit 3 Centre de BAC în care au scris testul 71 de absolvenţi la profil
Vizite: 1111
Data: 2019-06-10
autor: Direcţia Învăţământ General Dubăsari
Consiliului tripartit al STOFM Dubăsari din 07.06. 2019
La data de 07.06.2019 în conformitate cu art.12 din Legea 105 din 18.06.2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj, pe baza principiului parităţii, cu rol consultativ, Regulamentul Consiliului tripartit, aprobat în baza Ordinului ANOFM nr. 24 din 07.03.2019 și Planul anual de acțiuni al
Vizite: 1340
Data: 2019-06-07
autor: Aparatul Președintelui raionului
Matematica - regina tuturor ştiinţelor
Disciplina şcolară Matematica, fiind o regină între ştiinţe, a fost pusă prima în lista examenelor de absolvire a gimnaziului. La data de 06 iunie 2019, elevii absolvenţi ai gimnaziului din întreaga republică au demonstrat cunoştinţe acumulate pe parcursul a nouă ani de studii la disciplina şcolară Matematica. 278 de absolvenţi din
Vizite: 1747
Data: 2019-06-07
autor: Direcţia Învăţământ General Dubăsari
Campania lucrărilor agricole de primăvară petrecută cu succes
Cu petrecerea a ultimei lună de primăvară a anului 2019, s-a sfârşit şi campania efectuării lucrărilor de primăvară privind semănatul, unde agricultorii raionului Dubăsari au depus un efort enorm efectuând lucrări de însămânţare a culturilor de primăvară pe o suprafaţă de 7 351 ha de culturi de câmp, culturi leguminoase,
Vizite: 1166
Data: 2019-06-07
autor: Secția Agricultură şi Cadastru
În instituțiile de învățământ din raion a sunat ultimul clinchet de clopoțel
Pe data de 31 mai, tradițional, în toate instituțiile de învățământ din țară, este dat ultimul sunet de clopoțel, ce vestește încheierea anului de studii. În instituțiile școlare din raionul Dubăsari, careul solemn dedicat sfârșitului anului de studii 2018-2019, a început la orele 9.00. Pentru aprecierea totalurilor și rezultatelor obținute de
Vizite: 1726
Data: 2019-06-06
autor: Aparatul Președintelui raionului
Președintele raionului a felicitat Campionul Mondial la Festivalul de Arte Marțiale
Cu un adevărat triumf s-au finisat,  pentru Lotul Național al Republicii Moldova, competițiile din cadrul World Championship Combat League la K-1, toți cei 25 de sportivi participanți la lupte, au revenit medaliați - 23 de aur și 2 argint. Turneul dat s-a desfășurat în Italia, or. Rimini în perioada 1-2 iunie
Vizite: 2488
Data: 2019-06-06
autor: Aparatul Președintelui raionului
Achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală după unu aprilie 2019
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) Vă informează, că în contextul prevederilor Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr. 1585/1998, Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr. 1593/2002, Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
Vizite: 1302
Data: 2019-06-06
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta