Harta site-ului
Ajutor
Întrunirea specialiștilor și managerilor din sectorul cultural din Republica Moldova și România
Întrunirea specialiștilor și managerilor din sectorul cultural din Republica Moldova și România

 

În perioada 22-28 iunie curent, Ministerul culturii în colaborare cu Asociația Syllabus din Chişinău și cu suportul financiar al Departamentului pentru politici cu Românii de pretutindeni, a organizat o vizitită de documentare a specialiștilor responsabili de sectorul activităților culturale din cadrul consiliilor raionale din Republica Moldova, unde a participat și raionul Dubăsari. Întrunirea a avut loc la București, România. Tematica acestui seminar a fost ”Patrimoniul național românesc: politici culturale și managementul cultural”. Scopul primordial fiind să familiarizeze specialiștii din Moldova cu practicile și politicile manageriale ale instituțiilor de profil din România, cu privire la protecția și valorificarea partimoniului cultural național, întruniri de documentare și informare în cadrul diverselor instituții de activitate culturală, schimb de experiență în identificarea resurselor de finanțare a proiectelor culturale, gestionarea și managementul proiectelor culturale. 
În prima zi a seminarului a avut loc întrevederea cu reprezentanţii Unităţii de Management a proiectului din cadrul Ministerului Culturii, unde au fost prezentate realizările, metodele şi practicile în eleborarea proiectelor, paşii strategici, unde au fost puse întrebări şi discuţii, de asemenea a avut loc şi întrevederea cu Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. 
În următoarele zile au avut loc vizite în primăriile oraşului Bucureşti- primăria sectorului II Bucureşti şi primăria municipală. Totodată, au avut loc întruniri în instituţiile de profil cu managerii acestora. Proiectul a fost foarte bine organizat, cu un program amplu ce a inclus mai multe vizite şi excursii la muzee naţionale, teatre. Delegaţia din Moldova a vizitat de asemenea noul sediu al Bibliotecii Naționale al României, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, 
precum şi Ateneul Român- Filarmonica George Enescu, Palatul Peleş de la Sinaia, locuri unde participanţii au avut ocazia să savureze un tezaur extraordinar al partimoniului cultural. Toate întîlnirile s-au desfăşurat într-o atmosferă binevoitoare, deschisă şi caldă, au fost împărtăşite toate practicile de activitate. Toate întrebările care au fost adresate de specialiştii din Moldova au primit răspunsuri. Evident, că în urma vizitei au fost stabilite legături colegiale între managerii din Republica Moldova cu cei din România şi sperăm că vom avea rezultate pozitive în realizarea unor proiecte comune.

Deosebit de importantă s-a dovedit a fi întrevederea cu reprezentanții Programului Biblionet, echivalentul programului Novateca, demarat în acest an în Republica Moldova. Partenerii români au prezentat impactul major al acestui program pentru bibliotecile atât rurale, cât și urbane din România, precum și modul în care Programul a dus la revitalizarea bibliotecilor și transformarea acestora în centre moderne și multifuncționale.

Ar fi bine de menţionat faptul că, proiectul în cauză a fost susţinut de donatori şi aducem sincere mulţumiri viceministrului culturii dl Igor Şarov, care în comun cu prietenii şi foştii colegi de facultate Eugen şi Rodica Ursu au pus bazele acestui proiect de colaborare şi familiarizare a specialiştilor din Moldova cu praticile manageriale ale instituţiilor de profil din România. Aşteptăm şi în continuare astfel de deplasări care sunt întru schimbarea de experienţă, management şi activitate. 

                                          Șef Direcție cultură și turism, Valentina Semionov

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Întrunirea specialiștilor și managerilor din sectorul cultural din Republica Moldova și România - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta