Harta site-ului
Ajutor
Înmânarea bursei pentru cei mai buni fotbaliști ai raionului
Înmânarea bursei pentru cei mai buni fotbaliști ai raionului

La data de 14 martie curent, în incinta Gimnaziului Oxentea, a fost organizat un careu special de a onora echipa de sportivi fotbaliști din raionul Dubăsari. Oaspeți de onoare au fost dl Grigore Policinschi, Președintele raionului Dubăsari, dna Larisa Braducean, șef Direcție învățământ general, împreună cu specialistul principal în domeniul tineret și sport, dl Mihai Iaviţa și antrenorii dnii Alexei Craijdan (Pîrîta) și Sergiu Isac (Oxentea). Directorul Gimnaziul Oxentea, dl Andrei Leunti, a salutat prezența tuturor elevilor, profesorilor și oaspeților la măsura dată.
Amintim, că selecționata de fotbaliști din raionul Dubăsari, formată din Bulat Valentin, Tataru Ion, Burdila Ilie, Cogălnicean Ion, Iațco Ion, Le ca Roman, Sîrghi Sandu, Stepco Valeriu, Petraș Stanislav, Tataru Valentin, Stamati Maxim, Popa Pavel, Bordos Daniel, elevi ai Gimnaziului Oxentea și Pisari Daniel, Catișov Petru, Corabelnicov Sergiu, Verlan Ștefan, elevi ai Gimnaziului Pîrîta, au devenit Campioni ai Republicii Moldova în Turneul Republican Cupa Guvernului la fotbal care s-a încheiat pe data de 6 octombrie 2017.
Președintele raionului, dl Grigore Policinschi, a felicitat tinerii campioni pentru rezultatele foarte bune, fiecare fiind susținuți cu câte o bursă de merit și un echipament sportiv din partea Consiliului raional Dubăsari. Drumul spre victorie a fost ghidat de antrenorul-profesor din gim. Oxentea, dl Sergiu Isac.
Dna Larisa Braducean, de asemenea, a felicitat sportivii cu acest succes dorindu-le realizări frumoase, promovând imaginea raionului, sportul, cultura, educația și în continuare.
,,Este un rezultat al muncii noastre comune si eu mă bucur pentru tot raionul nostru, un raion mic dar cu caracter, puternic si cu ambiții sănătoase de a-și păstra și promova tradițiile naționale, culturale, sportive, numele, munca și talentul tinerilor în diferite domenii, în cazul dat al sportului. Felicitări pentru instituțiile de învățământ Gimnaziul Pîrîta, Gimnaziul Oxentea, Școala sportivă  raională Dubăsari, Direcția învățământ  general, Asociația raională de Fotbal pentru toți noi, acei ce iubim si susținem sportul” a menționat Președintele raionului Dubăsari.
                                
                                                                                   Mihai IAVIȚA, Direcția învățământ general

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Înmânarea bursei pentru cei mai buni fotbaliști ai raionului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta