Harta site-ului
Ajutor
În lumea cărţii şi a aventurilor
În lumea cărţii şi a aventurilor

Cu cîteva luni în urmă Biblioteca Naţională pentru Copii "Ion Creangă" (perioada decembrie 2014 - aprilie 2015) a lansat Concursul "Deapănă firul poveştii..." în memoriam Alexandrinei Rusu, care a avut ca scop  încurajarea creativităţii literare a copiilor prin crearea unui text literar.

   Biblioteca Publică pentru Copii Molovata a organizat faza locală a acestui concurs. Au fost invitaţi să participe elevi ai claselor a IV-VII. Au participat la concurs 19 beneficiari al bibliotecii, elevi ai Liceului Teoretic "Ştefan cel Mare". Participanţilor li s-a propus un început de poveste pe care ei au trebuit să-l dezvolte, continuîndu-l într-un stil aparte şi într-o manieră cît mai originală. Juriul a examinat lucrările, iar cele mai reuşite, care s-au dovedit a fi "Magia din bibliotecă", autor Inga Stavenschi, clasa a VI-a; "O noapte plină de minuni", autor Olga Martin, clasa a IV-a şi "Comoara fără preţ", scrisă de Natalia Postică, cl.a VI-a. Aceste lucrări au fost trimise la concursul republican.

     La acest concurs au fost prezentate 233 lucrări al copiilor din întreaga republică. Printre cei 19 învingători a fost şi beneficiara bibliotecii noastre Natalia Postică. Împreună cu Natalia am participat la Forumul copiilor, din cadrul Salonului Internaţional de carte pentru copii şi tineret, ediţia a XIX. Natalia a fost premiată cu "Menţiune", iar lucrarea ei cît şi  lucrările celorlalţi laureaţi al concursului vor fi publicate în almanahul literar „La Creangă”.

  Directorul Bibliotecii Naţionale pentru Copii "Ion Creangă" cît şi  membrii juriului concursului, jurnalista Valentina Romanciuc, ziarista Tamara Pereteatcu, scriitoarea Claudia Partole au salutat laureaţii, i-au felicitat şi i-au îndemnat ca pe viitor să mai participe la asemenea concursuri.

    Fiecare participant, primindu-şi premiul, povestea pe scurt aventura sau basmul prezentat la concurs. Astfel, pentru ceva timp am călătorit împreună cu ei în miraculoase castele, în diverse oraşe precum şi oraşul Bunelor Veşti cu prinţi şi prinţese, cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosînzene, cu literele din alfabetul latin ţi chiar cu manualul de "Gramatică".

 

              Vera Oxente,

şef Biblioteca Publică pentru Copii, s.Molovata

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

În lumea cărţii şi a aventurilor - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta