Harta site-ului
Ajutor
În atenţia tuturor
În atenţia tuturor

La 9 iulie 2014, va avea loc inaugurarea oficială a Casei Raionale de Cultură  – după renovare capitală, care va avea loc în localitatea  Coşniţa, r. Dubăsari cu începere de la ora 11:00. Acest eveniment important se datorează, finalizării implementării proiectului privind reabilitarea Casei  Raionale de Cultură Dubăsari cu suportul financiar al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în cadrul Programului “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, UE, Guvernul Republicii Moldova, Consiliului raional.
Totodată,în incinta Casei Raionale de Cultură se va desfăşura şi Festivalul Folcloric „Nistrule, pe malul tău...”, ediţia a V-a, care are drept scop de a identifica şi promova folclorul naţional întru revitalizarea obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti. În cadrul festivalului vor participa formaţii folclorice de amatori, formaţii de muzică şi dans popular din raioanele Republicii Moldova(Dubăsari, Criuleni,Străşeni,Hînceşti, Nisporeni) regiunea transnistreană şi Ucraina (regiunea Vinniţa), inclusiv oficializarea activităţii Biroului Comun de Informaţii şi Servicii.
Vă aşteptăm cu drag, pe toţi, la festivalul folcloric cu renume, dar nu uitaţi să luaţi de acasă voia bună, opincile pentru dansat şi vocea bună pentru chiuit!!!

Direcţia cultură şi turism

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

În atenţia tuturor - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta