Harta site-ului
Ajutor
Implementarea Proiectului investiţional ,,Renovarea blocului E” al grădiniţei de copii s. Pîrîta
Implementarea Proiectului investiţional ,,Renovarea blocului E” al grădiniţei de copii s. Pîrîta

Pe data de  31 octombrie 2013,  de către primăria Pîrîta a fost organizată comisia de recepţie la terminarea  lucrărilor de reparaţie a unui  bloc al grădiniţei de copii din s. Pîrîta, condusă de primarul I. Soltan. Au fost executate lucrări de renovare a blocului E, împrejmuirea, construcţia  unui pavelion de joc pentru copii, inclusiv amenajarea acestuia  cu topogan, nisipieră, a fost procurat mobilierul, lingerie şi atributele necesare  pentru o grupă de creşă, toate acestea  au fost executate cu suportul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii, finanţat de către PNUD-UE în sumă de 1400,0 mii lei. De asemenea, cu o contribuţie financiară de  70,0 mii lei a venit primăria localităţii. La această întrunire au participat Reprezentantul   PNUD-lui,  A. Dogotaru, Arhitectorul Şef al raionului, dl Gheorghe Morarenco, Şefa grădiniţei, dna O. Muntian,  Sef DCGCD, dna E. Nicolaev, reprezentantul Secţii Situaţii exepţionale Dubăsari, responsabilul ethnic,  S. Lupan, antreprenor D. Ciocoi care au examinat obiectul, au stabilit termenul de 14 zile pentru înlăturarea neconformităţilor. Din partea autorităţilor locale au fost aduse mulţumiri donatorilor, grupului de lucru  care a implementat proiectul, antreprenorului  pentru rezultatul obţinut. 
La  1 decembrie 25 de copilaşi  din s. Pîrîta, se vor   bucura  de o grupă bine amenajată, mobilată şi încălzită.   


                                 E. Nicolaev, şef DCGCD  

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Implementarea Proiectului investiţional ,,Renovarea blocului E” al grădiniţei de copii s. Pîrîta - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta