Harta site-ului
Ajutor
Generalităţi culturale
Generalităţi culturale

       În casele şi  căminele de cultură din teritoriu raionului activează   101 angajaţi,
dintre care:

  •  71 specialişti cu funcţie de conducere;
  •    49 specialişti ai formaţiilor cu titlul „model”;
  • 30 lucrători auxiliari.
             
        La moment în casele de cultură se simte lipsa acută de specialişti în   
        domeniul:
-    manager cultural,
-    specialişti în domeniul creaţiei populare,
-    regizori în organizarea manifestaţiilor culturale etc.

      Majoritatea caselor şi căminelor de cultură se află în stare satisfăcătoare, însă ca să  
  păstrăm instituţiile de cultură şi pentru generaţiile viitoare, 7 case de cultură necesită reparaţie capitală,2 case de cultură necesită reparaţia capitală a acoperişului, iar 2 din ele   necesită reparaţii curente şi cosmetice.
       Pe parcursul anului au fost petrecute 350 manifestaţii culturale, din ele 70 pentru
copii şi adolescenţi.
       Pe parcursul anului 2011, cu toate că ne-a atins criza finaciară au fost efectuate
reparaţii cosmetice în 7 Case de cultură din raion, în sumă de 971299,0 lei. 
 
 În urma situaţiei economice precare atît  în raion cît şi în ţară, lucruri puţine s-au realizat la capitolul investiţii pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale, din acest motiv, în prezent, instituţiile de cultură duc lipsă acută de instrumente muzicale, aparataj tehnic şi vestimentaţie pentru colectivele artistice de amatori.

Ne bucură mult faptul că în perioada rece a anului, din cele 12 case
de cultură existente în raion, 5 case de cultură -integral sunt conectate la sistemul de
încălzire,  4-parţial, se atestă că 3 case de cultură cu regret nu se încălzesc. Toate instituţiile  de cultură
sunt conectate la reţeaua electrică.

Colectivele artistice din raionul Dubăsari: 50 c
Colective cu titlul "model"                                -27
Formaţii folclorice cu titlul "Model"                    -6         de amatori-8
Orchestre de muzică populară cu titlul "model"   -3
Teatre dramatice cu titlul "model"                       -3
Fanfare cu titlul "Model"                                    -5         de amatori-1
ansamblui vocale                                                           de amatori-8
Ansambluri vocal-instrumentale cu titlul "model" -6         de amatori-4
ansambluri de dans modern cu titlul "Model"     - 2
ansambluri de fluierişti cu titlul "Model"            -  2
alte genuri                                                                      de amatori-2

Meşteri populari care activează în raion -12
Olărit                                                     -2
prelucrarea lemnului                               -2
Broderie artistică                                   -5
Împletitul în fibre vegetale                       -3
Confecţionarea instrumentelor muzicale  -1

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Generalităţi culturale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta