Harta site-ului
Ajutor
Focus Grup „Impactul Serviciului social „Echipă mobilă” asupra persoanelor cu dizabilităţi, familiei acestora şi comunităţii”
Focus Grup „Impactul Serviciului social „Echipă mobilă” asupra persoanelor cu dizabilităţi, familiei acestora şi comunităţii”

    Asociaţia Keystone Moldova în cadrul proiectului finanţat de UE „Consolidarea parteneriatului public-privat pentru dezvoltarea durabilă a serviciilor comunitare pentru persoane cu dizabilităţi” realizează Studiul calitativ „Impactul Serviciului social „Echipă mobilă” asupra persoanelor cu dizabilităţi, familiei acestora şi comunităţii”. Scopul studiului rezidă în identificarea unor recomandări privind îmbunătățirea activității Serviciului „Echipă mobilă” și asigurarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.                        

     La 22 august, curent în cadrul Direcției asistență social Dubăsari, s-a realizat un focus grup, la care au participat părinții/reprezentanții legali ai beneficiarilor Serviciului social ”Echipă mobilă”. Deasemenea, la data de 29 august 2014,  urmează să se realizeze 2 interviuri cu Dna Maria Jimbei, vicepreședintele raionului Dubăsari, Dna Elena Constantinov, șef – adjunct Drecția asistență socială și un interviu cu un părinte al unui beneficiar din cadrul serviciului.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Focus Grup „Impactul Serviciului social „Echipă mobilă” asupra persoanelor cu dizabilităţi, familiei acestora şi comunităţii” - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta