Harta site-ului
Ajutor
Focul Haric
Focul Haric

În seara de 4 mai anul curent, în jurul orelor 21.00, focul Haric a adunat în faţa Consiliului Raional Dubăsari, com. Coşniţa, oameni creştini dornici de a lua lumină. Focul a fost adus de către şeful Secţiei administraţiei şi servicii publice domnul Iurie Cazac alături de dascălul Dumitru şi un grup de tineri din horul bisericesc al bisericii "Sfîntul Dumitru" din satul Coşniţa.
Preşedintele Raionului Dubăsari împreună cu un sobor de preoţi, primari, colaboratori ai Consiliului raional au întimpinat Lumina sacră şi au împărţit-o enoriaşilor prezenţi la eveniment pentru a le lumina sufletele. 
Toţi cei prezenţi s-au bucurat de o seară luminată de Focul Haric din Biserica Învierii de la Ierusalim şi pentru că  Lumina dătătoare de Viață a pătruns nu doar  în toate sfintele lăcașe ale Moldovei, dar şi în sufletele oamenilor creştini. 
                                                                                                               
                                                                                        Lilia Stratenco, redactor

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Focul Haric - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta