Harta site-ului
Ajutor
Fii conectat la biblioteca ta!
Fii conectat la biblioteca ta!

Proiectul „Fii conectat!”, care se implementează în Biblioteca Publică pentru Copii Molovata, se bucură de succes printre membrii comunităţii. Scopul proiectului este de a susține părinții  în educația timpurie a copiilor, formarea  cunoștințelor și abilităților corespunzătoare vârstei prin utilizarea aplicațiilor educaționale pe tabletă. Publicul țintă al proiectului sunt părinții și copiii de vârstă preșcolară, dar și buneii, nepoțeii, frățiorii și surioarele, verișorii și verișoarele, adică un prioect  pentru toată familia. Partenerii proiectului, APL și Asistența socială din teritoriu au avut rolul de implicare în derularea activităților în acord cu necesitățile și depistarea unor noi potențiali utilizatori din familii social-vulnerabile.
Biblioteca noastră, ca şi celelalte biblioteci implicate în proiect (BP Caracui, r-ul Hîncești, BP Boșcana, r-ul Criuleni, BP Cobusca Veche, BP Băcioi, BP Dănceni, r-ul Ialoveni, biblioteca lider fiind Biblioteca de cultură și literatură polonă „A. Mickiewicz”) a amenajat un colțișor pentru  cei mai mici utilizatori ai bibliotecii și părinții lor. Acest colțișor este amenajat cu 2 beanbag-uri, măsuță și scăunele pentru copii, flipchart, 2 tablete și rechizite pentru derularea activităților-hârtie flipchart, hârtie A4, hârtie pentru notițe, markere, creioane colorate, plastilină. Această idee este preluată din SUA în urma vizitei de studiu a Oxanei Andreev, directoarea bibliotecii lider și coordonatoare a proiectului. Ideia a prins viață  datorită Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova și IREX Novateca.
Implementarea proiectului a început cu pași mici pentru a face lucruri mari și plăcute-instruirea noastră, a bibliotecarilor. Apoi, după primirea echipamentului, prin derularea unor activități de instruire, sesiuni și ateliere am exersat împreună cu utilizatorii, având posibilitatea să descoperim și să cunoaștem diverse aplicații educative. Copiii au fost implicați la rândul lor în exerciții practice, instalând și dezinstalând aplicațiile, care prezentau interes pentru dezvoltarea lor. Cele mai solicitate aplicații, pe care le-am utilizat în cadrul activităților au fost „Anotimpurile” „Învățăm să citim culorile”, „BaryPianno”, „Puzzle cu litere”, „Duolingo”, „VivaVideo”, „Kidsopia”, „Canva”, „Basme și povești”, „Dropbox”, „Risovalka”, „Audicity”, „Kaspersky control parental” (pentru părinți) și multe, multe altele.
La 14 martie curent, biblioteca lider împreună cu celelalte biblioteci implicate în proiect a organizat „Edu Apps Marathon”, în  cadrul căruia utilizatorii  celor 7 biblioteci au prezentat cele mai îndrăgite aplicații la Gala aplicațiilor.
Apoi, utilizatorii din bibliotecile implicate au avut posibilitatea de a prezenta aplicațiile îndrăgite  publicului. Aplicațiile au fost prezentate în 4 stații  pe 4 domenii:
-Aplicații de design
-Aplicații de editare foto
-Aplicații pentru pici și control parental
-Aplicații diverse.
Utilizatoarele bibliotecii noastre au fost destul de bine pregătite pentru a prezenta aplicațiile publicului prezent. Astfel, Inga Stavenschi a prezentat aplicația „Duolingo” în stația „Aplicații diverse”, iar Natalia Postică-aplicația „VivaVideo” în stația „Aplicații de editare foto”. Ambele, ca și ceilalți participanți, au fost răsplătite cu diplome de participare, dispoziție plăcută, emoții, cunoștințe și prieteni noi.
La 29 martie 2018, împreună cu bibliotecarele implicate în proiect, din nou ne-am întrunit la atelierul de follow-up, în cadrul căruia fiecare dintre noi a prezentat pe pași  rezultatele obținute, provocările întâmpinate, lecțiile învățate, cunoștințele formate, posibilitățile de dezvoltare și durabilitate a proiectului.
În decursul de implementare biblioteca a organizat 31 de ateliere și sesiuni -4 pentru adulți și 27 pentru copii, la  care au participat  69 utilizatori (8 adulți și 61 copii). Pe parcursul de implementare biblioteca noastră a postat pe pagina de Facebook a bibliotecii 45 postări, care au fost distribuite de 59 ori, având 21 comentarii,  fiind apreciate de 462 vizitatori ai paginii, impactul postărilor constituind 3652 interacțiuni.
Pentru o dezvoltare și durabilitate cât mai eficientă a proiectului Biblioteca Publică pentru Copii Molovata va iniția un Serviciu Modern de Bibliotecă „Fii conectat! Creăm povești pe tabletă la bibliotecă”, care va fi prestat utilizatorilor în fiecare zi de duminică.
Astfel, utilizatorii - copiii alături de părinți, bunei, frățiori și surioare vor avea posibilitatea să-și îmbunătățească gândirea creativă, cunoștințele, dezvoltarea comunicării, creând povești, utilizând tableta în scopuri educaționale.
                                             Vera OXENTE,
                        Biblioteca Publică pentru Copii Molovata

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Fii conectat la biblioteca ta! - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta